Noi, lățoşii mioritici, ăştia din spatele stânii, Că care cum ar zâce unii, dulăii, sau poate, cânii, N-am mai dat din coadă, ne-am pus pă lătrat, De ni s-o spăriet măgarii împreună cu stăpânii, De pă munte-n jos pîn vale, până-n sat. Cum să ştie de veacuri peste tăt în astă țară, Viața … Continuă să citești CIOBĂNESCUL MIOcRITIC
4 Castelul Eclectic
Video Radio Damblarin unde poezia se impleteste cu muzica pentru a crea Emotia
3 Castelul Eclectic
Nici un strigoi, pricolici, moroi, zmeu, sau ursitoare, Căpcăun, balaur, zână, iele, scorpie sau chiar vârcolac, Nu au răzbit vreodată să scape de vraja negurilor din el; Acolo e un timp şi spaţiu alterate într-o oază de oroare, O grădină cu suflete otrăvitoare, în mijlocul unui lac, Destine pierdute pe veci în infernul Eclecticului Castel. Damblarin
2 Castelul Eclectic
De dincolo de timpul nefiinţei captive în genune, Se scurge un murmur ca un blestem suflat în tulnic, Peste fiinţele sordide, ce colcăie prin mlaştini cu zgură; E un castel mitic, abandonat de zei, cu o nefirească lume, În care sângele gros şi rece ţâşneşte-n cheaguri, năvalnic, Prin două porţi imense, deschise, ca două morţi cu gură.
1 Castelul Eclectic
În Castelul Eclectic demonii orbi bântuie damnaţi, Peste coloanele de marmură neagră aruncă năvodul Jilav şi rece, iar rigor mortis te-mpresoară lasciv cu fiorii Muşchilor încleştaţi pe destinul munţilor Carpaţi; Unde capra cea neagră semeaţă îţi cântă prohodul, Iar ochii-s scobiţi din orbite, când te adulmecă zodia ciorii.
Concediu de Vis…à vis
Ora de iarnă/vară în estul Europei După cum cerea tradiţia şi familia, ne-am purces şi anul acesta din vestul Europei către cele plaiuri de mit, jaf şi legendă, atraşi de oarece tainice legături ancestrale, menite să ne reamintească că românul a fost, este şi va fi legat de glie. Căci chiar dacă … Continuă să citești Concediu de Vis…à vis
3 You Belong To Me
Video Radio Damblarin acaparatorul de suflete
2 You Belong To Me
Dar nu te ingrijora peste masura. Fiindca in lume se intampla tragedii cu mult mai mari…
1 You Belong To Me
Odata ce ai intrat pe blogul lui Damblarin incepi sa realizezi, (daca te ajuta IQ-ul), desi prea tarziu, ca nu mai ai scapare. Al meu esti !