DOCTORUL FRITZ

Fritz era doctor de familie. Bună. Dar să spunem lucrurilor pe nume: era mai degrabă un agent de asigurări medicale cu stetoscop și un simț al mirosului extrem de fin pentru hârtia de 500 de lei. Taică-său, fost director al Spitalului Județean de Adulți (până l-au dat afară pentru că transformase secția ATI într-un depozit de țuică de casă), îi făcuse rost de un cabinet călduț, cu calorifer propriu și cu vedere la curtea din spate unde se ardeau dosarele pacienților decedați prematur.

Doctorul Fritz îți lua durerea cu mâna și banii cu privirea. Din diagnostic. Cu cât era plicul mai gros, cu atât boala devenea mai tratabilă. În lipsa plicului, o mai duceai pe picioare maxim șase luni. În cabinetul 7B („B” de la „bani”), diagnosticul se punea în funcție de grosimea plicului. Cu cât plicul era mai dolofan, cu atât boala devenea mai… negociabilă. Un plic subțirel? Diagnostic: „o să mai trăiești, dar n-o să-ți placă”. Plic gol? Diagnostic: „dumneata ești deja mort, doar că încă respirați din inerție”. Pacientul pleca cu rețetă pe ceaiuri și cu promisiunea că „natura știe ea ce face”.

Programul de tratament era poetic, în felul său pervers:

Probleme cu auzul? Ceai de „sunătoare” (Hypericum perforatum) până începeai să o auzi cum sună și să auzi și vocile din cap spunându-ți „hai, bă, termină cu prostiile, du-te la un doctor adevărat”.

Căderea părului? „Coada-calului” (Equisetum arvense), evident. După trei luni de infuzie zilnică îți crește coadă la spate, dar păr pe cap tot zero.

Bătături de la ciubote? „Ciuboțica-cucului” (Primula veris). Bătăturile dispar, dar primăvara încep să-ți crească flori galbene din călcâiele crăpate.

Vederea slăbită? Gargară cu „ochiul-boului” (Callistephus chinensis). Ochii nu se vindecă, dar începi să vezi lumea în culori mai vii: totul e rozaliu și miroase a balegă proaspătă.

Dacă aveai herpes, ți se recomanda o combinație explozivă de „limba-cucului” (Botrychium lunaria) pe „mărul-lupului” (Aristolochia clematitis). Rezultat garantat: herpesul dispare, dar îți crește o puștea pe limbă care înjură non-stop în meglenoromână.

Tuse de fumător? „Iarba-dracului” (Eryngium campestre). După două cești începi să tușești fum verde și să vorbești cu viermii din ceapa roșie.

Dacă te durea-n cot, primeai o „talpa-gâștii” (Chenopodium) în dos, de nu te vedeai. Sau o „coada-șoricelului” (Achillea millefolium), dacă o aveai prea mică…

Dar dacă voiai o mărire de penis… eee… păi de ce nu spui așa? Atunci, în schimbul plicului, îți prescria tinctură cu „pizda-țigăncii” (Lamium purpureum). Marea specialitate: consultația pentru mărirea penisului. Aici Fritz devenea brusc poet al anatomiei. „Dom’le, dacă tot veniți cu plicul gros, hai să nu ne mai ascundem după deget… sau după ce-a mai rămas din el.” Rețeta magică: tinctură concentrată de pizda-țigăncii (Lamium purpureum) – 40 de picături dimineața, 60 seara și o rugăciune către Sfânta Filomena ca să nu-ți cadă penisul totuși. Rezultatul? Penisul nu crește, dar începe să miroasă a busuioc și să atragă bondari în pat.

Dacă tocmai ai divorțat, primeai „coada-dracului” (Potentilla anserina). Ca să nu-și mai bage dracu coada pe viitor.

Dar vai de cel care intra cu buzunarele goale și cu speranțe în suflet. Atunci Fritz ridica sprânceana și enumera calm meniul de urgență al săracului:„Aveți de ales între:

• „pula-calului” (Phallus impudicus) – să vă simțiți viril măcar în gând
• „coaiele-popii” (Aristolochia clematitis) – să vă amintiți că și preoții, cândva, în tinerețe, au înroșit ouăle prin tufe și uite ce bine au ajuns
• „curu-găinii” (Taraxacum officinale) – să vă obișnuiți cu ideea că viitorul e gălbui și amar
• „curul-boului” (Rosa canina) – măceșe, adică măsline mioritice cu țepi
• „țâța-vacii” (Corydalis solida) – când vreți să mulgeți lapte vegan
• bonus pentru clienții fideli: „bășina-porcului” (Calvatia gigantea) – ca să nu plecați cu stomacul gol.”

A devenit atât de celebru încât Plafar i-a pus chipul pe pachetele de ceai „Doctor Fritz – Amestec de supraviețuire”. Pe verso scrie cu litere mici: „Nu înlocuiește consultația medicală. Sau? Cine știe. Succes!”

Pacienții îl mai caută și azi. Unii vin cu plicuri, alții cu speranțe, majoritatea pleacă cu burta plină de buruieni. Dar măcar au un diagnostic poetic. În România anului 2026, asta se cheamă medicină personalizată.