Înmormântare extravagantă

Hai, recunoaște că, dintr-odată, asta a fost tot,
Mai mult de atât nu m-am putut lupta cu viața.
Hai, recunoaște că eu am ajuns să nu mai pot;
Pentru ultima dată, fii sinceră, la fel ca neputința.

oOo

Nu există „și dacă?”; de ce te amăgești singură?
Am ars candela până la capăt, până ne-a durut.
Eliberează-mă de suferință și scapă-mă de ură,
Știind că, omenește, mai multe nu ar fi încăput.

oOo

Toată această risipă și cheltuială, de ce, la ce folos?
Mă voi cuprinde într-o singură mână de pământ;
Nu vreau jerbe exotice, sicriu din lemn de abanos,
Îmi va fi de ajuns un singur cactus pe mormânt.

oOo

Nu vreau o înmormântare scumpă, extravagantă,
Nu-ți arunca banii pe bocitoare care nu au plâns,
Împotrivește-te unei tradiții deșănțate, arogantă:
Un simplu și sincer ‘Rămas bun!’ îmi va fi de ajuns.