Memoria apei 2

2. Șocul revelației

Dora nu spuse nimic, dar umplu paharul și apoi turnă, cu un gest atent, apa pe întreaga suprafață a foii tipărite. Exact ce bănuise. Pe pagină apăru un text complet, cu titlul „Circuitul apei în natură”. Era extemporalul ei de la liceu, din cadrul orelor de Științe ale naturii.

Mai umplu o dată paharul cu apă, dar fără să bea. Luă o altă foaie tipărită și turnă apa peste ea. Foaia se udă, dar textul nu se schimbă.

Dora luă pixul și notă în grabă în caiet: „Apa care a intrat în contact cu organismul reproduce informații din trecutul acestuia.”

Se opri. Era prea devreme pentru o concluzie. Tăie propoziția și scrise deasupra:

„Ipoteză”.

— Beni, ce fel de apă este asta?

— Apă plată de la supermarket. Nu mai știu exact… Scrie pe etichetă: „Vâna Muntelui”. Deci, cred că te pot considera o vampiroaică, hohoti Beni.

— Beni, vino să-ți arăt ceva. Vezi să nu-ți scapi înghețata de la șoc.

Beni deschise ochii mari ca la oftalmolog și gura ca la dentist.

— Să-mi torn una! Ce dracu’ se întâmplă?

Dora nu-i răspunse. Mai luă o foaie albă și lăsă să cadă pe ea câteva picături din aceeași apă.

Așteptă.

De data aceasta nu apăru niciun text.

Sub picături începu să se contureze o imagine. Mai întâi câteva linii neclare, apoi chipul unei femei.

Dora își pierdu zâmbetul.

— Mama…

Beni se apropie de foaie.

— Ești sigură?

— A murit când aveam șaisprezece ani.

Dora privi paharul.

Extemporalul. Mama. Două momente din trecutul ei, fără nicio legătură între ele, în afară de faptul că îi aparțineau.

Mai luă o foaie.

Turnă câteva picături.

Nimic.

Încercă din nou.

Apa umezi hârtia fără să lase în urmă vreo imagine.

— Nu pot controla ce arată, spuse Dora.

— Atunci, deocamdată, nu citești memoria apei, răspunse Beni. Doar o surprinzi când se manifestă.

Dora privi cele două foi: extemporalul și chipul mamei.

— Atunci trebuie să găsim o metodă prin care să alegem ce vrem să citim.

— Asta nu mai este treabă de biochimist.

Dora îl privi.

— Tocmai de aceea te am pe tine.

Beni ridică din sprâncene.

— În sfârșit recunoști.

Dora ignoră replica.

— Apa nu reproduce doar ce a întâlnit acum. Scoate informații din mine. Din lucruri pe care le-am văzut, le-am trăit…

Beni nu mai glumea.

— Atunci întrebarea nu mai este dacă apa poate păstra informație.

— Ci cât de departe poate merge memoria ei.

Pentru câteva secunde, niciunul nu mai spuse nimic.

— Beni, îți dai seama că, dacă am putea produce tehnologia care să extragă informația din memoria apei, am avea, practic, acces la o parte din istoria Universului, la apariția vieții, la detalii științifice pe care umanitatea nici măcar nu le bănuiește?

Dora începu să se plimbe prin încăpere.

— Dacă apa asta îmi arată ceva din trecutul meu pentru că am băut din ea, ce ar putea arăta o apă dintr-un ghețar? Dintr-un izvor foarte vechi? Din mare? Sau, de ce nu, dintr-un asteroid?

Apa de pe Pământ circulă permanent. Moleculele se desfac, se recombină, intră în organisme, oceane, atmosferă, roci. Dar dacă memoria apei supraviețuiește acestor transformări și cumulează informația în mod cronologic?

— Atunci ai descoperit, practic, un sistem natural de stocare a informației, concluzionă Beni.

— Tu realizezi despre ce vorbim noi aici? se emoționă Dora.

— Mai întâi trebuie să vedem dacă putem reproduce fenomenul. Dacă îl putem reproduce și controla…

Privi din nou foile ude.

— …atunci avem ceva.

Dora zâmbi.

— Tu ești savantul, eu sunt inginerul, continuă Beni. De ce nu înființăm un start-up care să creeze tehnologia? Tu poți convinge investitorii.

— Iar un inginer electronist specializat în instrumentație și sisteme de măsurare îi poate convinge pe cei mai buni colegi să i se alăture, nu-i așa?

— Mai întâi să-i convingem că merită să investească. Ideea este extraordinară. Dar trebuie moșită bine în laborator, ca să avem ce prezenta.

Beni tăcu și privi spre propriul pahar cu apă, pe care-l rotea încet în mână.

(va urma)