Mortis Carnifex 1

1. Din Sulul pierdut al Judecății

Și acestea sunt cuvintele cele tăinuite, pe care oamenii nu le-au cunoscut și pe care cărturarii le-au pecetluit până în Zilele cele de pe Urmă.

Există nume pe care oamenii le rostesc în șoaptă.

Există nume pe care arhiereii le-au așezat în Scripturile Apocrife, iar împărații le-au osândit uitării.

Dar a fost un singur nume pe care nici demonii nu îndrăzneau a-l rosti, ci îl ascundeau în adâncul tăcerii, căci frica de el era mai mare decât întunericul din care se născuseră.

Și înainte de a se fi înălțat Turnul către Cer al fiilor oamenilor și înainte ca zăvoarele Porților Văzduhului să fi fost desferecate, pământul fusese luat în stăpânire din mâna fiilor oamenilor de către Cei Căzuți.

Și ei nu cunoșteau mila.

Nici dreptatea.

Nici înfrângerea.

Căci frica le era străină.

Afară numai de una.

Și Fiii Întunericului au văzut pe fiicele oamenilor că erau frumoase la chip și le-au luat de femei, fiecare după pofta inimii sale.

Și ele au zămislit fii uriași și tari în putere.

Și li s-a pus numele Nefilimi.

Doborâtorii de Oameni.

Uriașii cei din vechime.

Și umblau ei peste fața pământului asemenea fiarelor.

Și mâinile lor erau pline de sânge.

Și inimile lor erau pline de mândrie.

Și pământul s-a umplut de silnicie.

Și sângele celor drepți striga din țărână.

Și văzduhul s-a întunecat.

Și toată făptura suspina sub povara răutății.

Atunci Cel Prea-Înalt și-a întors privirea către lumea pe care o zidise.

Și a văzut că fărădelegea își împlinise măsura.

Și a ridicat asupra Celor Căzuți Biciul Judecății.

Și Biciul Judecății a trecut prin oștirile demonilor precum focul prin miriște.

Și nici unul dintre ei nu i-a putut sta împotrivă.

Trupurile lor le-a sfărâmat.

Puterea lor a risipit-o.

Iar mândria lor în țărână a prefăcut-o.

Iar duhurile demonilor au rămas fără trup și fără odihnă.

Și au fost osândite să pribegească prin Văzduh până la Sfârșitul Veacurilor, căutând trupuri în care să locuiască și suflete pe care să le piardă.

Și oriunde umbra Biciului Judecății se așternea, focul Iadului se stingea pentru o clipită.

Și când sabia lui ieșea din teacă, până și cei născuți din Abis își lepădau nădejdea.

Și bătrânii demonilor își plecau fețele până la țărână.

Căci nu înaintea unui om îngenuncheau.

Nici înaintea unui înger.

Ci înaintea Sentinței pe care însăși Moartea o rostea.

Și după aceea Cel Prea-Înalt a desfăcut zăgazurile Apelor de Sus și ale Apelor de Jos.

Și Apele au acoperit lumea.

Și au trecut veacurile.

Și împărățiile s-au ridicat și au căzut.

Și limbile oamenilor s-au schimbat.

Iar Scripturile Apocrife au fost tăinuite cu grijă, din neam în neam.

Și numele aceluia s-a pierdut dintre suluri și dintre papirusuri.

Dar demonii nu l-au uitat.

Căci frica nu piere odată cu vremea.

Ci rămâne cât rămâne și osânda.

Și este scris că, în ziua hotărâtă, când pecetea Văzduhului se va clătina iarăși și Întunericul își va întinde mâna peste pământ, atunci se va auzi din nou numele pe care nici demonii nu îndrăznesc a-l rosti.

Demonii îl numeau Biciul Judecății.

Îngerii îi spuneau Serafimul.

Numele pe care l-a purtat înainte de întemeierea lumii s-a pierdut dintre limbile oamenilor.

Veșnicia l-a numit Mortis Carnifex.

Iar Mortis Carnifex s-a întors!

Și au cunoscut demonii că vremea lor s-a apropiat.

(va urma)