DRONĂ ÎN LANUL DE PORUMB

În anul douămiidouăzeci și șase, în fatidica zi de vineri, 24 iulie, s-a consumat un act de un eroism aparte, demn de a fi gravat pe frontispiciul Academiei Militare cu litere de aur (sau, la nevoie, cu cretă pe tabla din sala de curs, că e mai ieftin).

După ce armata română a ridicat în aer îmbătrânitele F-16 de nenumărate ori – de atâtea ori încât piloții au început să confunde carlinga cu sala de așteptare de la CFR, a eNșpea oară a și finalizat: a doborât drona în lanul de porumb. Nu pe un aeroport, nu pe o bază inamică, nici măcar pe un depozit de muniție. Nu. Direct în mijlocul știuleților, acolo unde porumbul stătea liniștit, fără să știe că va deveni martor ocular al victoriei secolului.

Pentru că este cunoscut faptul că ciucalăii nu depun plângere pentru „atac la persoană”. Nici nu cheamă DNA-ul, nici nu fac live pe TikTok. Ei tac. Profund. Spre deosebire de unii generali care, dacă ar fi fost loviți de o dronă, ar fi organizat imediat o conferință de presă cu trei microfoane și un translator de engleză militară.

Generalii s-au felicitat reciproc. Au strâns mâini, s-au bătut pe spate, s-au fotografiat cu drona doborâtă ca și cum ar fi fost o rață vânată cu alice. Până și bucătarilor de la popotă li s-au acordat medalii – „Pentru Merite Deosebite în Pregătirea Hranei de Luptă”. Iar femeilor de servici din cadrul armatei li s-au promis mopuri și găleți noi. Unele dintre ele, emoționate, au plâns. Nu de fericire, ci pentru că li se promisese același lucru și după exercițiile din 2019, 2021 și 2024.

NATO a notat cu satisfacție că se poate conta pe armata română. Fiindcă are ciucalăul gros și îndreptat în sus. Chiar dacă e încă pe câmp și nu în hambare. „România demonstrează din nou capacitate de reacție”, a scris un comunicat oficial, în timp ce unii analiști străini își acopereau gura ca să nu se înțeleagă că râd. Fiindcă comunicatul se referea la avionul cu reacție. Căci, să fim serioși: când dobori o dronă în lanul de porumb după zeci de încercări, nu e atât o victorie militară, cât o demonstrație de perseverență agricolă.

Presa a vuit pe toate canalele. Dar ce spun „a vuit”? A vuvuzeit din vuvuzele. Emisiuni speciale, dezbateri de urgență, experți chemați de pe canapea. Unul a vorbit o oră despre „simbolistica porumbului în geopolitica contemporană”. Altul a explicat că știuletele căzut reprezintă „prăbușirea iluziilor agresorului”. Un al treilea a făcut o paralelă cu Bătălia de la Stalingrad, doar că la noi a fost Bătălia de la Ciucalăuești. Reporterii au alergat prin lan, calcând pe boabe, ca să filmeze craterul lăsat de dronă. Unul a căzut el însuși în porumb și a fost salvat de un tractorist care a crezut că e o nouă dronă.

Analiștii și-au folosit analul pentru a analiza azimutul vectorului de impact, punctul de coliziune frontalo-occipitală, radiusul traiectoriei, aria de acoperire ce fusese prinsă descoperită și câte și mai câte, găsite la fața locului de ciobanii și caprele din dotarea armatei. Caprele, de altfel, au fost declarate „elemente-cheie ale reconstrucției scenei”. Una dintre ele a fost fotografiată lângă resturile dronei și a ajuns pe prima pagină a unui site de știri sub titlul: „Capra răpusă a vecinului (drona), de către capra noastra (armata)”.

De ce este semnificativă această misiune comparativ cu celelalte? Pentru că Ivan Turbincă trebuie să înțeleagă acum că Păcală s-a lăsat în sfârșit de glume și a început să tragă după ciori. Nu mai e vreme de șotii. Nu mai e vreme de „hai să vedem dacă decolează”. Acum se trage. Chiar dacă ținta e un obiect zburător de dimensiunea unei ciori nervoase, iar locul de impact e un lan care, până mai ieri, era doar o problemă de subvenții agricole.

Și atunci, cine știe? Poate data viitoare vom sărbători doborârea unui balon meteorologic cu o furcă pentru fân.

Și generalii vor primi din nou medalii. Iar femeile de servici… tot mopuri.

Problema este că, dacă se va mai scumpi mult carburantul, piloții vor fi trecuți pe biciclete. Iar dronele sunt mai greu de doborât cu praștia.