5. Temir Batîr
La auzul cuvintelor șoptite de un nogai a cărui față nu o putuse vedea sub gluga îmblănită ce era trasă pe cap, Ilinca avu o tresărire de viață: LIBERTATE! Scăparea din ghearele bestiilor cu față umană. Singura dată în ultimele aproape trei luni și jumătate când i se propunea să aleagă ceva. Și încă ce: LIBERTATEA!
Nu conta cât sau ce avea să o coste. Dar cel puțin nu irosea o șansă unică, cât de mică.
Îi făcu semn din cap sclavei care o avea în grijă și îi ceru să o conducă la veceu. Sclava, mirată că o auzi vorbind pentru prima dată, încuviință. Ilinca se ridică și urmă sclava spre veceul femeilor. Din grupul nogailor se ridică unul și se îndreptă după ele.
Ajuns în spațiul de la capătul holului, nogaiul îi spuse sclavei:
— Am să îți pun un căluș în gură și am să îți leg mâinile la spate. Ca să nu fii considerată complice. Să rămâi în veceu o perioadă. Ai înțeles?
Sclava încuviință panicată din cap, neavând curajul să contrazică un nogai, știind ce reputație feroce aveau.
Apoi își dădu jos mantaua exterioară cu glugă și o puse pe capul și umerii Ilincăi. Apoi îi desfăcu legătura de la încheietura și, prinzând-o de o mână, o trase după el pe scările în melc ce coborau în curte. Acolo calul îl aștepta. O săltă în șa și apoi încălecă și el în spatele ei, cuprinzând-o în brațe ca să ajungă la frâiele calului. O luă calm spre ieșirea din cetate. Nimeni nu opri doi nogai pe un cal la poarta cetății. Mai ales că el purta și însemnele unei căpetenii.
După ce ieșiră din câmpul vizual al străjilor, nogaiul îi spuse:
— Nu te teme. Nu te răpesc. Dar acum trebuie să ne îndepărtăm cât mai mult de Caffa, până nu vor prinde de veste. Apoi vei alege ce vei vrea să faci cu libertatea ta.
Ilincăi i se părea atât de nefiresc să simtă compasiune și, într-un fel pe care nu și-l putea explica, să simtă că poate avea încredere și că se poate simți în siguranță cu nogaiul ăsta ciudat. Zise doar atât:
— Da!
După ce galopară toată noaptea înspre est, nogaiul opri calul. Sări din șa, apoi o luă în brațe ca să o ajute să se dea jos.
Îi dădu să bea apă din plosca lui și pastramă uscată de capră.
— Mă numesc Temir Batîr și sunt fiul mai mic al Beyului Arslanbek, din Dobrudja. Am fost crescut de o doică sclavă răpită din Podolia. De aceea vorbesc ruteana. Pentru mine a fost ca o mamă. Când eram copil, nu înțelegeam de ce plângea uneori, mai ales când vedea alți copii. Abia mai târziu am aflat că și ea fusese smulsă de lângă ai ei. De atunci, am început să privesc altfel ceea ce făceam noi. Te-am remarcat în șirul de femei răpite de acolo. Dar nu erai în șirul meu și nu puteam face nimic. Am așteptat o clipă favorabilă și am improvizat…
— De ce? îl întrebă Ilinca, pironindu-l cu albaștrii ei tulburători.
— Noi, nogaii, suntem oameni ai puținelor cuvinte și direcți. M-am îndrăgostit de tine de când te-am văzut. Am răpit o grămadă de femei frumoase care au ajuns în posesia bogaților. Dar tu nu ești doar frumoasă, ai și altceva în tine, ce nu pot explica, dar care m-a atins. E prima dată când am simțit asta în fața unei femei.
— Și ce propui? Să aleg să devin sclava ta?
— Nicidecum. Nu te-am eliberat ca să te înrobesc din nou. Ci ca să-ți ofer dragostea mea sau libertatea pe care ți-o dorești. Tu alegi. Eu doar am vrut să repar o nedreptate în care sunt implicat de atâta timp. Spune-mi unde vrei să te duc și îți voi îndeplini dorința.
Dar înainte, lasă-mă să îți explic ceva. Noi, nogaii, suntem musulmani. Iar voi, iasîrii, creștini. Adică sunteți considerați niște infideli fără valoare, de care noi putem să ne folosim cum credem de cuviință. Tătarii vă consideră „holde” pe care le lasă să crească până le recoltează. Fac asta de câteva sute de ani și o vor mai face alte sute de ani de acum încolo. Doar schimbă locurile raidurilor ca să aibă timp să crească alte holde noi. Deci, dacă vei decide să te întorci printre ai tăi, va fi doar o chestiune de timp până vei ajunge din nou în locul din care te-am salvat azi-noapte. Singurul mod în care te vei putea simți în siguranță va fi ca soție a unui fiu al stepei.
— Știai că în numai cinci ani au fost distruse de tătari sau abandonate de frica lor aproape jumătate din satele din Podolia? îl întrerupse Ilinca.
Temir nu răspunse. Întoarse capul și privi în depărtare.
— Ce se va întâmpla cu copilul meu rămas în casa care ardea? insistă Ilinca.
— Lăsăm intenționat în viață pe unii dintre bătrâni, pentru că știm că ei vor crește pe toți orfanii prea mici ca să îi putem lua. După ce cresc, vom reveni…
— Cum îmi pot găsi soțul?
— Nu știu dacă mai trăiește și nici unde a ajuns. Mulți dintre bărbații capturați au fost trimiși spre Egipt. Unii sunt cumpărați pentru a fi pregătiți ca războinici mameluci, alții sunt vânduți pentru diferite munci. Nu am cum să aflu în ce transport a fost dus soțul tău.
— Și tu cum vei scăpa de ai tăi și de oamenii lui Mehmed?
— Am mai multe posibilități. Merg înspre est până ajung la mongolii calmuci budiști care vin încoace. Voi fi valoros pentru ei cu informațiile pe care le știu despre nogai și tătarii crimeeni. Sau pot alege să mă integrez într-o comunitate de tătari care au ales să se sedentarizeze, renunțând la viața de nomad. Ca cei din ținuturile Kazanului sau Astrahanului, de exemplu. Oricum, ăsta e viitorul. Nu viața nomadă. În plus, nu mai vreau să vânez oameni ca să am din ce trăi.
Ilinca îl privea fascinată, deși nu lăsa să se vadă asta pe chipul ei. Nu mai văzuse un nogai care să vorbească și să gândească așa. De fapt, nu mai privise un nogai în ochi niciodată. Îi văzuse din ascunzători, de departe, copilă fiind.
Ridică capul și privi albastrul infinit al cerului stepei. După o perioadă în care ținu ochii închiși și inspiră cu lăcomie aerul tare, pur, al stepei, întoarse capul spre el, încruntându-se ușor:
— Și ce loc aș avea eu în planurile tale?
— Vei putea deveni soția mea. Dacă crezi că o să poți să iubești vreodată un nogai. Nu te voi forța să îți schimbi religia. De fapt, nu te voi forța niciodată să faci ceva ce nu îți dorești. Dacă nu îți va plăcea un loc, ne vom muta. Până când îmi vei spune că aici îmi place și aici vreau să rămânem. Ca soția mea, vei fi respectată în comunitățile stepei.
— Și dacă spun da, încotro o vom lua de aici?
— Eu aș merge spre calmuci, o perioadă, până se mai liniștesc lucrurile. Apoi poți alege să ne facem o casă în ținuturile Kazanului sau ale Astrahanului.
Și s-au topit înspre răsărit, doi nogai pe un cal și un asfințit roșu în spatele lor.
MEMENTO
Între secolele XIII–XV, în perioada dominației genoveze asupra Caffei (1266–1475), numeroși bărbați, femei și copii din Europa Răsăriteană, dar și din Caucaz și stepele eurasiatice, au fost capturați de către tătari și vânduți ca sclavi. Negustorii genovezi au participat la comercializarea lor în bazinul Mediteranei, inclusiv în Egipt. Numărul total al victimelor din această perioadă nu este cunoscut cu precizie. Documentele comerciale păstrate atestă însă un trafic de mii de sclavi anual, desfășurat de-a lungul a mai mult de două sute de ani. Numărul total al victimelor din această perioadă poate fi estimat, prin extrapolare, la aproximativ un milion de oameni.
Între secolele XV–XVIII, tătarii crimeeni și nogaii au întreprins numeroase raiduri asupra Moldovei, Podoliei (azi Ucraina), teritoriilor polono-lituaniene și sudului Rusiei, răpind bărbați, femei și copii. Mulți dintre captivi au fost vânduți în piețele de sclavi din Crimeea și transportați ulterior în Imperiul Otoman. Estimările istorice mai vechi indicau aproximativ 3 milioane de captivi. Un studiu academic publicat în 2026, bazat pe documentarea a peste 2.500 de raiduri, estimează însă că numărul celor capturați între 1453 și 1774 s-ar fi apropiat de 5 milioane de oameni.

The HU – Universe
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.