Sin City 4

Orinoco Flow (Sail Away) EDM Remix | LyraFizz

4. Orinoco

Am parcurs cu pași greoi distanța de aproximativ un kilometru prin canalul acvatic. Se înainta greu prin mâlul de pe fundul canalului, iar eu eram epuizat. Am ajuns la o trapă imensă, din fontă, acționată hidraulic. De cealaltă parte a trapei se afla gardianul: un cyborg cu înfățișare feminină, aproape imposibil de deosebit de un om, pe al cărei ecuson scria „Orinoco”. Probabil după numele curentului cald ce străbătea oceanul pe verticală.

Ar fi putut emite un șoc electric de 50.000 de volți, ca să mă carbonizeze. Dar nu a făcut-o.

În schimb, a deschis trapa și mi-a făcut semn să trec. Nu purta cască, așa că am putut vedea cum mă privea cu un amestec de curiozitate, milă și simpatie, cu doi ochi albaștri de o tristețe abisală.

Am auzit-o în căști, cu o voce calmă, tandră: „Eu sunt leul care păzește poarta acestei jungle abisale, întunecate și tăcute. Nimeni nu trece de mine. Dar în noaptea asta… ei bine, leul s-a prefăcut că doarme.

Mi-am împreunat mâinile ca într-o rugăciune mută și am făcut o plecăciune, în semn de adâncă mulțumire.

Manometrul buteliei arăta că mai aveam oxigen pentru douăzeci și cinci de minute. Dar eu nu mai știam unde mă aflam și de ce trebuia să merg mai departe. Aș fi rămas acolo, suspendat între întunericul apei și liniștea privirii ei.

Luciditatea ei m-a salvat. S-a oferit să mă însoțească până la suprafață.

M-a luat în brațe și m-a strâns la pieptul ei rece care începea încet să se încălzească.

În brațele ei nu mai exista spațiu, timp sau frică. Doar o febră dulce, aproape chimică, ca și cum moartea însăși uitase să mă mai caute. Era ciudat să descopăr siguranță tocmai într-un corp construit pentru distrugere.

A devenit propulsorul meu spre suprafața unde nu știam ce mă așteaptă: finalul sau un alt început.

Urcam rapid cu ajutorul celor două turbojeturi de la picioarele ei. Corpul ei rece se încălzea treptat lipit de costumul meu.

Nu cred că era dragoste. Era ceva mai periculos: o eroare, poate? Doar pulsul fals al unui lucru care nu ar fi trebuit să simtă nimic. Și totuși simțea.

Nu știu de la câte mii de metri adâncime am pornit. Nici cu ce viteză am urcat. Știu doar că, dacă nu m-ar fi purtat ea în brațe, nu aș fi avut nici puterea, nici oxigenul necesare să ajung la suprafață.

Cum era posibil ca o ființă proiectată să nu simtă nimic să mă trateze cu mai multă blândețe decât oricine întâlnisem în viața mea? Berserkerii mă îngroziseră. Orinoco m-a vrăjit.

Pe măsură ce ne apropiam de suprafața oceanului negru, o lumină difuză începea să se intensifice. Exact când manometrul mai arăta cinci minute, am spart oglinda apei.

Am înmărmurit.

Un krawler uriaș patrula suprafața apei. M-au ajuns în cele din urmă?

Probabil Orinoco a intuit panica ce se instalase în interiorul căștii mele de scafandru, pentru că a intervenit, oferindu-mi detalii liniștitoare. „E un krawler engai. Își umple tancurile. E biletul tău de ieșire de pe planetă.”

Am început să dau din mâini ca înecatul. În scurt timp, un proiector uriaș, ca un soare, s-a fixat asupra mea. Unda tractoare începea să mă ridice din apă spre cala cât un cer ce mă aștepta deasupra.

Orinoco își luă adio de la mine făcându-mi cu mâna înainte de a dispărea în hăul negru de dedesupt.

I-am auzit vocea în căști:

„Să nu uiți niciodată, Sin City boy… că în noaptea asta leul s-a făcut că doarme.”

Apoi a început să cânte, cu o voce sfâșietoare de sirenă: „Leul doarme în seara asta…”

Cântecul ei a reușit ceea ce viermii glonț nu reușiseră. M-a sfâșiat pe dinăuntru.

Ajuns pe platforma krawlerului, gărzile înarmate m-au înconjurat. M-au încătușat cu plasmă rece.

Aveau să mă predea?

(va urma)

The Lion Sleeps Tonight (Dance Remix) | LyraFizz