ROIU, BOS!

Se zice că la Anvers, în buricul industriei diamantelor, unde evreii, arabii și belgienii se uită unii la alții ca la niște brățări cu alarmă, a apărut un inel de platină cu diamant roz, roz bombon, ca sfârcul unei prostituate de lux după o noapte productivă. ‘Pink Dream’ l-au botezat ei, 37 de carate de vis, adus la expoziție ca să-l lingă din priviri toți miliardarii cu cravată de mătase și conturi în Insulele Cayman.

-Bos, it’s kinda sexy, știi cum zîc?

Exact atunci și-au făcut apariția doi băieți de-ai noștri, Clementină și Vazelină. Doi bombardieri adevărați din București. Cartierul Ferentari versus Pantelimon, cu accent pe ‘h’: „hai mâncațh-aș să șparlim ce n-o văzut Pharisu”.

Clementină îi atrase astfel atenția lui Vazelină asupra diamantului mare și roz ce trona în mijlocul altor diamante mai mici, expuse cu ocazia unui congres al bijutierilor din industria diamantelor, în Anvers.

Vazelină înghiți în sec și în gol la vederea rozosinului. Mintea lui greu încercată începu să lucreze la un plan de extracție ( pentru că el lucrase în industria extractivă ca vagonetar, dar se recalificase în meseria de mecanic de revir pe sistemele antifurt).

Vazelină era slab și gârbovit ca un ac de pescuit, cu lanț de aur furat de la o nuntă din Popești-Leordeni. Clementină – lat cât un seif chinezesc, cu tatuaj „Madăr” pe braț și „Fridăm” pe ceafă. Amândoi aveau moace de alcooliști ce și-au pierdut banii la păcănele. Au venit cu microbuzul, cu două genți sport pline de șosete murdare (ca să aibă de schimb), un clește „chirurgical” cumpărat de la Dedeman cu reducere de Black Friday, un spray fixativ și un borcan de zacuscă „pentru că nu poți avea noroc pe inima goală”.

Planul era simplu, clasic: „Ne băgăm ca delegațîe la «Diamante șî Turism», ne băgăm în vânzoleală, șî când or arăta ăia piatra aia roz ca un sfârc o facem dispariție, bă! O tăiem în bucăți mici cu flexu la unchiu din Ferentari, o vindem la turci șî ne pensionăm la Mangalia cu iaht șî cu curve care nu întreabă de unde banii…”

La intrare, paznicul belgian cu mutră de cal bătrân i-a măsurat din cap până-n picioare apoi i-a întrebat:
„Vous êtes de la délégation roumaine?”

Clementină, zâmbind cu toți dinții de aur: „Oui tataie, c’est moa ie, România – diamante, aur, petrol, tot tacâmul! Venirăm să hadmirăm… hartistic.”

În sală era raiul hoților. Diamante cât boabele de fasole, expuse ca fetele goale la vitrină. Iar în centru – ea, regina: Pink Dream, ‘rose champagne’, roz de „fugi cu mine în Dubai și nu te mai întorci nici dacă cad bombele”.

Clementină s-a apropiat șoptind: „Bos, ui ce roz îi, parcă-i curul lu’ Jennifer Lopez cu filtrul pe Instagram.”

Vazelină, cu gura plină de semințe: „Lasă curu lu’ Jennifer, mo. Ăsta face cât tri blocuri în Militari plus o Dacie Logan tuning. O luăm șî gata.”

Au dat târcoale ca doi vulpoi la o găină grasă. Planul era genial. Pe hârtie. Unul distrage cu o criză tuse de „alergie la diamante belgiene”, celălalt bagă mâna în vitrină ca la bâlci. Dar realitatea românească și-a spus cuvântul. Când Vazelină a încercat să șmecherească încuietoarea cu cleștele „chirurgical” de la Dedeman, cleștele s-a gripat ca un rulment ruginit. Când Clementină a vrut să declanșeze alarma falsă cu un spray de păr cu fixare prelungită, s-a dovedit că era spray de muște.

Exact când Vazelină a băgat mâna după vitrină, Clementină a văzut cum suspină doi gardieni ca niște dulăi antrenați. Atunci a șuierat avertizarea clasică de bombardier, cu ochii cât cepele:
„Roiu, bos! Roiu, bos! Că ne saltă gaborii’!”

Iar când au încercat să fugă cu ‘sfârcu’, Clementină s-a împiedicat de un covor persan original – Made in China. A căzut precum un sac de barabule, trăgându-l și pe Vazelină după el. Au alunecat amândoi pe parchetul lustruit. Vazelină cu lanțul de aur zornăind ca niște cătușe anticipate. Clementină urlând: „Bos, ține-mă de picioare, să nu mă duce ăștia!”…

Paza i-a ridicat ca pe niște pisoi storși în centrifugă. Belgianul cu față de cal s-a uitat la ei ca la niște microbi sub microscop:
„Vous êtes roumains, n’est-pas?”

Vazelină, încă pe jos, cu fața roșie: „Oui, tataie… da nu e ce e… înțelegi?”

Acum stau la pușcărie în Belgia, unde mâncarea e mai bună ca-n București, iar berea e bestială. Vazelină zgârie pe pereți cu unghia: „Roiu, bos… roiu, bos…” Clementină visează noaptea la diamantul roz și se trezește plângând: „Era roz ca viața mea, frate… ca viața mea…”

Iar ‘Pink Dream’? A rămas la Anvers, strălucind mai departe, râzând de doi ‘artiști ai improvizației’ care au crezut că pot fura un diamant cu un clește de 29,99 lei și cu un spray de muște. Pentru că unele diamante, oricât de roz ar fi, nu se obțin cu planuri de cartier și cu un „lasă bă că merge ș-așa”.

Dar noi rămânem în continuare fascinați de talentul de a improviza. Suntem medaliați cu aur la: „Ne descurcăm!” și campioni mondiali la improvizat.

Bazându-ne prea mult pe improvizație, am lăsat România fără diamant? Am lăsat…