Interesu’ poartă fesu’

(continuarea zglobie a materialului intitulat Sombrero « (b)Arca lui goE)

Scuze, m-a luat imaginația pe dinainte și nu m-am prezentat: cosmologul de serviciu, căruia, în anumite cercuri, i se spune Interesu’. Pentru că sunt un oportunist căruia îi place să se intereseze de… una, alta, treburi, socoteli.

După cum reiese cu ochiul liber din ceea ce v-am povestit până acum, am două pasiuni mari și grele: stelele și învelișurile capilare. Sunt și colecționar. Am uitat să mai adaug că din extinsa mea colecție fac parte și o bască din Țara Bascilor (primită bașca), un coif din hârtie de ziar, un fes cu motocel, o năframă legată la spate, un clop ciobănesc, cușmă de miel țurcan, un turban curbat, o cască de protecție de pe șantier și un chullo peruan. Primite de la prieteni. Mai am și un ciorap de damă pe care îl trag pe față cu anumite ocazii festive, dar ăla nu se pune…

Sunt fascinat de stele, galaxii și univers într-un sens mai larg. Cât mai larg. Foarte larg. Fiindcă spațiul infinit îmi permite. Uite, vă mărturisesc că mă impresionează Galaxia Sombrero. Pentru că mie îmi sugerează într-un mod foarte poetic un mexican constipat care stă pe vine în tufe și este acoperit complet de sombrero. În așa fel încât nu se mai văd decât borurile extralargi ale pălăriei. Este? Și dumneavoastră ați sesizat? Culmea, credeam că sunt singurul…

Stimabililor, vine vara. Și vara nu-i ca iarna! Cei care umblă cu capul gol se pot trezi cu luxații. Încercați să-l umpleți cu gânduri până nu e prea târziu și veți face insolație pe craniul gol. Pe urmă va fi prea târziu, chiar dacă veți vrea să-l mai umpleți. Veți emana doar gânduri sterile, cu seva uscată pe interiorul craniului.

Deci, dacă în cap nu aveți ce purta, măcar puneți pe cap o năframă de rocker, o cască de biciclist… Un sombrero, na. Ceva acolo-n chulla mea! Dacă vă permiteți.

Vizavi de sombrero, știți ce am realizat? Dacă mă apuc să port sombrero, o să mă confunde lumea cu mexicanii balcanici, ăia care poartă mustață chiar și pe caniculă. Așa că am adoptat moda andină: chullo cu urechi. Izolează împotriva insolației și a altitudinii, protejează urechile de bâzâitul țânțarilor și aduce, într-un fel, a fes dacic. Știți, ăla care de veacuri stă pleoștit pe frunte, ca un prezervativ.

Stele, pălării, berete, căciuli, fesuri… Ce pot avea toate astea în comun? (Nu mă refer la persoana mea, bineînțeles.) Se constituie într-un ecran protector care nu lasă radiația solară (ziua) și cosmică (noaptea) să pătrundă din afară în universul meu interior. Ca să mi-l bâzâie cuantic. Nu!

Dar, atenție! Și reciproca este valabilă. Adică toate aceste filtre izolatoare nu permit imaginației mele (ce licărește ca o stea în galaxia strălucitoare a gândurilor) să se risipească în hăul cosmic, rece, inert și impersonal. Pălăriile îmi permit să-mi păstrez aura interioară concentrată, nediluată, originală. Și arăt și bestial! Ăsta e adevărul.