Plăcerea selenară de-a te arunca în faţă,
Trădează ereditatea de mult sădită-n noi,
De-a iscodi neantul, numit de unii viaţă,
De-a calcula eternul de dincolo de doi.
Purtăm o cicatrice pe vena jugulară,
Un semn pe unde, parcă, pierdut-am un fluid,
Fără de care morţii nu vor mai prinde, iară,
Dreptul la existenţă a unui soi lucid.
Planăm spre-o Atlantidă, forăm un El Dorado,
Intrăm cu toată forţa pe sensul interzis,
Uitând că ni se oferă, prin strigăt desperado,
Accesul pe culoarul spre vechiul Paradis.
E timpul ca să afle, fiinţa aceasta, Omul,
Că mai întâi de stele, s-a populat Pământul,
Că perla aceasta albastră, ce găzduieşte atomul,
E matca spre eternul, ce nu-l cuprinde gândul.
O clipă, din neantul ce ne-nconjoară mâna,
Să folosim spre-a face lumină-n jurul nostru,
Bogata experienţă ce a sărăcit într-una,
Să-şi capete menirea, de-ndrumător spre Astru.
Damblarin
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
