Doamne, oare când a murit de mult copilul din noi ? Căci nu îl mai aud râzând, când privesc ades spre stele Și simt că în suflet, în locul lui, am un mormânt gol. De ce ne-am maturizat oare spre brutalitate și război ? Născuți cu aripi de îngeri, decăzuți ca otrăvitele ’iele’, Ne tărâm … Continuă să citești Copilul mort din noi
10) Teme ce revin în actualitate
( accesează titlul de la finalul textului de prezentare) Un memorial al groazei. Pentru că le datorăm victimelor cel puțin un loc în memoria colectivă contemporană. Și pentru că atrocitățile nu trebuie uitate, vă prezint prin intermediul acestui pamflet negru, o filă din istoria întunecată a comunismului românesc. ( NERECOMANDAT CELOR SLABI DE INIMĂ !) … Continuă să citești 10) Teme ce revin în actualitate
TURNUL BABEL
Întotdeauna m-am simțit mai mult atras de valorile universale şi mai puțin strict de cultura unei națiuni. Mă simt mai mult european decât român, mai mult occidental decât oriental şi iubesc societatea deschisă, pluralismul, multiculturalismul, democrația. Şi cred că drepturile fundamentale ale omului trebuie respectate fără discriminare rasială, culturală sau religioasă. Oricât de dificilă ar … Continuă să citești TURNUL BABEL
Te-a trăznit !
https://www.youtube.com/watch?v=p_6BJC-OWk0 AC DC - Thunderstruck (Remastered HQ-4K) oOo Te-ai născut în România ? Te-a trăznit ! Crezi în toată porcăria ? Ești mințit ! oOo Vrei să mai schimbi ceva în bine ? Ești tâmpit ! Vrei să mai ai respect de sine ? Nu fii ipocrit ! oOo Dintr-un cimitir ce mai poți salva … Continuă să citești Te-a trăznit !
Sânge cu apă minerală
Jompson Brothers w Chris Stapleton - Blood in the Water Pe fiica Diavolului am întâlnit-o într-un bar, Eram cu frații Jompson la o ruletă rusească; Ea, servea sânge cu apă minerală la pahar, Noi, pariam că moartea nu o să ne găsească. Chris Stapleton / The Jompson Brothers Hey Girl - Hei, fato ! (i-am strigat cu o voce prietenească), Adu-mi și un zâmbet umezit cu Bloody Mary, Căci sunt un pui de lele ce vrea să o mierlească; Iar americanii mei au … Continuă să citești Sânge cu apă minerală
9) Teme ce revin în actualitate
Un pamflet ce devine pe zi ce trece tot mai actual. Și care demonstrează că Țiganiada lui Ion Budai Deleanu nu este o alegorie a secolului XVIII-lea ci, istorie contemporană metaforizată... (deschide pagina și accesează titlul de la finalul textului de prezentare) UN PAS-N CUR E UN ȘUT ÎNAINTE
Fulgi de nea
Fulgii ce au căzut din cer Au așternut cu ei pacea Peste un peisaj stingher. Și printr-un alb imaculat Au unificat gri nuanțe Creând impresia de curat. Și chiar sufletul mi-l ningeți Suav, ca o palidă speranță Germinând de sub nămeți. Fulgi de argint, blânde șoapte, De ce vă topiți mângâietor Peste obrazul meu în … Continuă să citești Fulgi de nea
TITIREZUL BUCUREȘTEAN vs RULETA RUSEASCĂ
Joi, 10 ianuarie 2019, s-a derulat la București ceremonia de preluare a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România. Rotativă, rotativă...Da să știm și noi în ce direcție. Ca să nu ne călcăm pe bășici cu ăialanții, ca în dansul Fetelor de la Căpâlna... Guvernul a trimis invitațiile către toată lumea pe data … Continuă să citești TITIREZUL BUCUREȘTEAN vs RULETA RUSEASCĂ
SUIT OM HAILAMAMA
Of, of, măi, măi, 'Sweet home Alabama', Noi nu vrem Putin, dar noi vrem Obama! Că deși Putin are obrazul ras cu brici, Obama fiind negru, îi mai tare în carici. Mai bine un negru educat și emancipat, Decât un alb pervers, hapsân și neobrăzat, Mai bine să fii om liber și să nu-ți fie … Continuă să citești SUIT OM HAILAMAMA
Armata de Strigoi
Doamne, nu mai cred în noi, Am ajuns fără de știre, Doar o armată de strigoi. Ce orbecăie prin noapte Căutându-se pe sine, Sub ruinele de șoapte. Suntem ucigașul ce seduce Cu o mie de fețe de năluci, Dar la final, ne facem cruce. Pe luna amară, plină, sângerie, Au omorât până și speranța, Strigoii condamnați la veșnicie. Damblarin