Actuala putere, aflată într-un accentuat proces de erodare a imaginii (chiar și în cadrul propriului electorat), a considerat că rezultatul referendumului care viza operația estetică a Constituției vizavi de noțiunea de familie, se va solda cu o victorie incontestabilă. Victorie cu care începuse să se împăuneze anticipat. Paradoxal, această deturnare și politizare excesivă a unei … Continuă să citești PORCUL vs HOMO
Etichetă: PAMFLET
REFREN DOOM
Cu puțin timp înainte ca faimosul referendum privind modificarea noțiunii de ‚familie’ în Constituție să înceapă, Damblarin (deghizat în reporter de investigație), a dat o tură, incognito, prin bazinul interior al Carpaților exteriori, din dorința de a lua pulsul românilor, de la firul ierbii. Pentru protejarea identității celor intervievați nu am precizat decât numele și … Continuă să citești REFREN DOOM
Cuvânt Înainte versus Cuvânt Înapoi
(din arhivă) Cuvânt Înainte Am mai publicat în presă pamflet și caricatură. In domeniul caricaturii dețin în portofoliu expoziții personale de caricatură portretistică în țară și străinătate, participarea la diferite concursuri internaționale de caricatură tematică, grafică de șevalet, grafică publicitară, ilustrări de carte.... De asemenea, putem menționa experiența acumulată în câteva radiouri... Pamfletul este o specie literară … Continuă să citești Cuvânt Înainte versus Cuvânt Înapoi
ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ
Foaie verde triferment, yow, yow Mândru mi-s în Occident, yow, yow Da cine sîmtie româniește, too, too, Șede-n țară ș-o belește, too, too... (din folclorul de pelin) Și anul acesta viața m-a trimis la plimbare, expediindu-mă brutal la origini. România. Un concept de țară cum nu poți să concepi, până … Continuă să citești ROMÂNIA NEÎMBLÂNZITĂ
PESTA PORCINĂ
Pesta nu are legătură cu Budapesta, dupa cum s-ar putea crede la prima vedere. Nu. Ea are legătură cu porcii. Iar porcii odată infectați nu mai au nici o legătură cu restul. Nu se mai pot trata. Nici măcar sacrifica pentru un scop nobil. Se ard în gropi de drept comun. După care se … Continuă să citești PESTA PORCINĂ
GAZ N’ ROSES
În vara asta partidul rozelor a jurat că le va sparge rozeta celor care vor o țară ca afară. Asta, după ce investitorii de capital direct au transmis PSD-ului, aflat la delapidare, sincere salutări din însorita UIE. Urmate, cum era și firesc, în dulcele grai românesc, de tradiționalul dar emoționantul Muie. Un produs Bio, … Continuă să citești GAZ N’ ROSES
CEVA DE MOLFĂIT
Băi ce zile am avut nopțile astea ! N-aveți ceva de molfăit, dracu, poate îmi revin naibii ?... Că m-am uitat în oglindă și mi-am adus aminte ce lupulainăn am fost și ce ciugarin am ajuns... Am dat în viață la flașnetă atâta timp, că atunci când mă opresc și nu mai simt cârcei … Continuă să citești CEVA DE MOLFĂIT
DICȚIONAR RUSO – FOB
A face pe niznaiul = realpolitik A prăznui = a mânca sandvici cu praz A roboti = a munci fără cap A se izmeni = a lua pe el blugi rusești A sili cu sila = substitut pentru liberul albitru Armata Roșie = karma la ruși Balșoi = teatru politic de la Moscova cu scenariu internațional … Continuă să citești DICȚIONAR RUSO – FOB
ȘUGĂR FRI
Îl porecliseră Braun Șugăr în pușcărie. Fiindcă era un fel de Django Unchained cu lanț de aur la gât (dar cu origini hindu nu afro). Un dulce cu 'vino-n coa' pe el și cu glicemia crescută. Evadase de mai multe ori din penitenciare de maximă securitate (numite așa pentru că Securitatea abuzase la … Continuă să citești ȘUGĂR FRI
SOLDATUL DE TERACOTĂ
Lui Terente a început Tic-Tac-ul să-i ticăie, cu numai două calorii. Terente s-a simțit vizat de când i-au dat viză de părăsire a incubatorului de avortoni născuți prematur. A rămas cu cărare pe mijlocul limbii pentru tot restul vieții, de la biberoanele de unică folosință fierte de prea multe ori. De aici i se trăgea … Continuă să citești SOLDATUL DE TERACOTĂ