ONE TEAM, ONE MISSION, ZERO AMBITION

‘One Team, One Mission, Zero Ambition’.

Sună mobilizator și în același timp realist, nu-i așa ?

Rar îți este dat să dai peste un slogan mai reușit ca acesta.

De ce ? Poate pentru că surprinde viața reală în esența ei ?

Suntem educați de un sistem din ce în ce mai competitiv să dăm ‘totul și chiar mai mult’. De parcă nu ar fi o contradicție în termeni.

Că locul doi nu există, decât locul unu. Că doar de învingători își va aminti istoria. Că…

În realitate, cei mai mulți dintre oameni nu sunt ființe competitive. Natura umană a fost proiectată exact invers decât principiile automatizării și roboticii. Și anume, eficiență maximă, productivitate sporită, viteză de execuție, grad de uzură redus, rezistență la presiune prelungită… etc, etc.

Poate tocmai de aceea este în expansiune o nouă categorie socială, pe lângă vegetarieni: oamenii legumă.

Da, cei care au suferit o cădere nervoasă gen ‘Burnout’ și încearcă să își reia locul de rotiță depersonalizată și anonimă într-un uriaș angrenaj socioeconomic.

Performanță, realizări…Dar de unde atâta ambiție ? Sau mai corect formulat, pentru ce atâta ambiție, care dezumanizează într-un final ?

Nu cred că ‘Legea Junglei’ se aplică și la regnul uman. Nu cred nici în viziunea darwinistă conform căreia doar cei mai competitivi evoluează și supraviețuiesc.

Uitați-vă la ‘Sudul Global’. Care, dacă continuă să se înmulțească în ritmul de până acum, nu mai are nevoie nici de competitivitate nici de evoluție, ca să ne mănânce cu urechi cu tot și să ne supraviețuiască.

Atunci, de ce ne pierdem umanitatea, atributele care ne fac umani ? Cum ar fi creativitatea, empatia, altruismul, idealurile de egalitate și fraternitate ale unei umanități ce poate coexista armonios ?

Oare competitivitatea dusă la extrem nu poate fi una dintre cauzele care ne-a făcut de-a lungul istoriei (și încă ne face), bestii pe două picioare ? Care trăiesc pentru a se impune cu brutalitate ?

Oare, de fapt, lumea de astăzi moștenește și tezaurizează ‘iubirea de înțelepciune’ și ‘cunoaștere’ a vechilor greci sau spiritul barbar de competiție și lipsă totală de respect pentru viață al hunilor, sub Attila, și a mongolilor sub Genghis Khan ?

Data viitoare, când vi se va mai cere să faceți echipă cu ‘Misiune Imposibilă’, ridicați-vă în picioare curajoși și impuneți-vă propria lozincă:

„ONE TEAM, ONE MISSION, dar, ZERO AMBITION !”