OAMENI FURAJOȘI

Oamenii furajoși sunt o specie hibridă. Insuficient de furioși dar și insuficient de curajoși.

Hrana lor este furajul la pungă. Meseria lor este foratul la umbră. Tradiția lor este cerșitul din ciungă. Iar hobby-ul lor este furatul ca-n junglă.
Starea lor de spirit ? Indignare profundă.

Genul celor care fac politică în cafenea, participă la proteste din fața televizorului și semnează petiții îndrăznețe, online.

Pe oamenii furajoși îi găsești pretutindeni. Deghizați în patriotul funcțional, se agită oriunde se filmează pentru ca mai apoi să se dea la radio.

Stau la coadă cu stoicism patologic de câte ori se dau sarmale sau ciolan cu fasole.
Se îmbulzesc la promoții de tigăi ‘de care nu se prinde’ și cofraje de plastic, ‘care nu se întinde’.

Își șterg o lacrimă de pe lentilă la auzul strofelor imnului național fredonat de o fanfară tristă și apoi aștern nostalgici și pioși o zambilă, la mormântul Cizmarului din șandramaua comunistă.

Ies la vot cu autocarul și votează ca primarul.

Oamenii furajoși sunt de acord ca să se dea. Atâta timp cât nu se ia de la ei.

Oamenii furajoși nu înțeleg ce se întâmplă și se întâmplă foarte des să nu înțeleagă.

Dar ei reprezintă forța în democrația românească. Fiindcă oamenii furajoși sunt ‘România profundă’. Iar România profundă ‘e’ cei mai mulți, nene.

Iar cei mai mulți afirmă că dacă Ceaușescu ar fi dat mâncare la popor, astăzi nu ajungeam la democrație.

Iată o concluzie pe cât de abruptă, pe atât de furajoasă.