La răscruce de vânturi

În noapte dintre veacuri, stau singur la răscruce,

Mă luminează amurgul, mă viscolește iarna;

Privesc speriat spre drumul ce nu știu unde duce,

Aș vrea să strig la lună, dar mi-e încleștată barba.

oOo

În zdrențele curgânde mai simt cum bate pulsul,

Cu bâta-n mâna stângă mă răfuiesc cu vântul,

Mi-e teamă să fac pasul, mă răbufnește plânsul,

Iar dacă stau aici, mă va-nghiți pământul.

oOo

Deasupra mea e cerul împovărat de stele,

Aștept cu înfrigurare să-mi cadă mie una,

Să mă strivească odată cu visurile mele,

Ori, să-mi arate calea, de acum întotdeauna.

oOo

În noaptea aceasta grea, sunt inundat de lacuri,

Sunt țintuit pe crucea mizeră a unor drumuri,

Știu că din starea aceasta nu poți scăpa cu leacuri,

Și știu că la răscruce ești bântuit de duhuri.

oOo

Să vină dimineața, s-apuc și eu lumina,

Privirea încețoșată în juru-mi s-o arunc,

Cu ultima sforțare-mi voi întinde mâna,

Spre drumul care duce de aicea, spre adânc.

Dark Night of the Soul-Loreena McKennitt
HIGHROAD- Angel At The Crossroads


Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

4 gânduri despre „La răscruce de vânturi

    1. Imaginează-ți Oana cât se pierde din mesajul compozit pe care m-am străduit să îl creez. Plecând de la arta grafică de șevalet sau pictură în ulei sau caricatură portretistică, plus oferta muzicală variată și mereu întrețesută cu vibe-ul textului, când tot ceea ce se consumă în viteză este doar textul. Și ăsta, de pe telefon, unde prezentarea minimalistă și așezarea pe verticală nu ține cont prea mult de concepția artistică. Se consumă doar textul fără să se intre pe blog, unde ai alt confort vizual și acces. Se deschide doar emailul (unde detaliile sunt reduse la maxim). Ăsta e efectul vieții trăită în viteză, efect care duce la superficialitate !

      Apreciat de 1 persoană

      1. Ai dreptate, de pe telefon nu se vede bine chiar tot. Eu mai citesc un pic blogurile seara, când am puțin timp, și intru (de) pe blog firește, în Feed (flux sau cum îi spune), de acolo uneori merg pe blogul respectiv. Nu am setata partea cu anunțul prin email. E drept că anumite muzici merită ascultate în tihnă…

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu