Soarele cu dinți răsare

Deasupra Europei de Est răsare soarele cel cu dinți,
Cu furia unei nebunii pe care o crezusem pierdută,
Un soare roșu, de care se temeau ai noștri părinți,
Ce aparține acelei istorii ce a fost prea ușor uitată.

Nu suntem echipați antiglonț și nu suntem imuni,
Nu suntem chiar lipsiți de speranță, de apărare, dar
Nu mai cred în miracole, când există atâția nebuni —
Democrația-i dependentă de cei mulți, fără habar.

Este scandalos cum Răul poate deveni seducător
Pentru cei săraci cu duhul, încremeniți tradițional,
Și poate manipula, de la distanță, un întreg popor —
Ne va fi fatală Tradiția, într-un mod atât de banal.

Ne mai dă un ultim semnal, un ultim răgaz, clipa:
E timpul să dăm la o parte giulgiul de pe oglindă
Și să nu ne înmuiem, în plumb și cu smoală, aripa —
Al doisprezecelea ceas se va scurge din clepsidră!