2. Recoltarea
Ilinca, o moldoveancă măritată cu ruteanul Vasea, își alinta bebelușul în pătuțul de nuiele și îi cânta ca să-l adoarmă. Apoi ieși în curte și privi fermecată cerul împovărat de stele. Era o noapte senină și caldă de sfârșit de iulie. A doua zi trebuia să se scoale de dimineață pentru munca la câmp. Bătrânii părinți ai lui Vasea, ce locuiau în căsuța din fundul curții, aveau și ei opaițul stins, semn că se culcaseră. Așa că se vârî și ea în pat, sub învelitoare, și se lipi de bărbatul ei, care dormea buștean.
Și începu să viseze cum ocolul se umplea de râsetele a tot mai mulți copii, copiii lor, care alergau după păsările de curte, după oi și capre, viței și mânji. Apoi se făcea că ea și Vasea erau bătrâni, iar în jurul lor și pe genunchii lor ședeau nepoții care râdeau cu gurile până la urechi de poveștile spuse la gura focului. Iar fumul din soba de lemne îi gâdila nările, amintindu-i de propria copilărie. Numai că fumul devenea tot mai înecăcios. Și tot mai fierbinte…
— Tăăătaaariii! se auzi un țipăt ascuțit ce sfâșie liniștea nopții.
Ilinca deschise ochii și zări ca prin vis fumul gros ce se revărsa peste ei printre grinzile podului.
— Vasea, tătarii! țipă, scuturându-l pe bărbatul ei.
Vasea țâșni din pat și apucă cu o mână toporul de lângă ușă. Ilinca luă copilul din pătuț și încercă să-l ascundă după cuptor, după vreascuri.
Tătarul își întoarse calul cu spatele spre ușă. Apoi îl lovi cu călcâiele într-un mod din care calul înțelese ce avea de făcut. O lovitură năprasnică a copitelor din spate o spulberă. Pătrunse călare în casă și trase cu iuțeală o săgeată în mâna în care Vasea ținea toporul. Al doilea nogai îi aruncă un laț în jurul gâtului și, smucind frânghia legată de șaua calului, îl târî afară din casa în flăcări. Al treilea aruncă funia în jurul gâtului Ilincăi și o smuci brutal afară din casa al cărei acoperiș de paie și grinzi de lemn începea să se prăbușească cu trosnet, flăcări și fum.
În timp ce prinsese cu mâinile lațul din jurul gâtului ca să nu se sugrume, Ilinca apucă să mai vadă cum căsuța bătrânilor era deja la pământ, consumată de vâlvătaia focului. Iar în fața ei, bătrânul și bătrâna, îngenuncheați, fură decapitați cu sabia încovoiată de către un nogai.
Dintr-o smucitură a calului, care o întoarse pe spate, mai apucă să-l vadă pe Vasea târât de alt cal tătăresc.
Totul se petrecu atât de rapid, încât Ilinca avu un moment în care se întrebă dacă e încă în vis sau totul e aievea.
— Copilul meu arde sub vreascuri! strigă ea în ruteană, arătând cu o mână spre casa în flăcări.
Dar nimeni nu-i acordă atenție în vuietul și învălmășeala cu care moartea își selecta victimele.
Cine îndrăznea să se lupte era întâmpinat cu săgeți menite să-i scoată brațele din luptă. Picioarele trebuiau cruțate. Captivii aveau de străbătut un drum lung până la Caffa. Cei considerați prea periculoși erau executați pe loc.
Nogaii viermuiau printre flăcări, teroare și fum, tăcuți, eficienți și reci, ca niște demoni ieșiți din adâncuri să ia tributul în vieți omenești.
Ilinca, târâtă pe spate prin miriște în galopul calului, privi spre bolta înstelată a cerului și îngână o rugăciune:
— Maică Preacurată, apără-mi copilul! Scoate-l din foc, dar nu-l lăsa pe mâna păgânilor! Ia-mi mie viața, dar cruță-l pe el!
(va urma)
The HU – TATAR Warrior (Official Audio)
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.