Memoria apei 3

3. Cercetarea

Dora se lansă în cercetare cu un suflu nou de entuziasm și energie. Dacă avea să dea de capăt ideii, putea fi descoperirea vieții ei.

După câteva luni de nopți dormite pe apucate și o viață socială aproape inexistentă, masa laboratorului dispăruse sub recipiente numerotate, probe și caiete pline de observații.

— Alo, Aqua Girl, o interpelă Beni într-o seară, dar pe Aqua Boy cui l-ai abandonat? Că nu mi-ai mai dat un pahar de apă de… hă, hă?…

Dora îi împinse un caiet sub nas.

— Lasă prostiile și ascultă. Cred că am demonstrat două forme de memorie.

Scrise pe o foaie:

„MEMORIE PROPRIE — ceea ce înregistrează apa din mediile și transformările prin care trece.

MEMORIE TRANSFERATĂ — informația preluată de la materia cu care intră în contact.”

— Deci apa nu este doar un hard-disk care înregistrează ceea ce „vede”, continuă Dora. Poate prelua informație din materia cu care intră în contact.

— Dar foile tale nu ne ajută prea mult, spuse Beni. Uneori apare ceva, alteori nu. Și nu putem alege ce apare.

— Tocmai de aceea avem nevoie de altă metodă.

— Să nu așteptăm ca apa să ne arate singură ce-și amintește.

— Ci s-o întrebăm noi.

Beni privi una dintre spectrogramele de pe masă.

— Dacă ceea ce apare pe hârtie și ceea ce detectăm aici sunt două manifestări ale aceleiași informații…

Dora îi continuă gândul:

— …atunci nu trebuie să reproducem imaginea. Trebuie să găsim semnalul care o conține.

Beni zâmbi.

— Asta începe să semene cu o specificație tehnică.

Dora scoase două recipiente sterile și turnă în fiecare apă distilată din aceeași sursă.

În primul introduse o bucată de rocă vulcanică. Al doilea rămase neatins.

După câteva minute extrase roca, apoi prelevă câte o probă din fiecare recipient. Beni porni dispozitivul experimental la care lucra de săptămâni.

O rază laser traversă prima eprubetă.

Pe monitor apăru un spectru neregulat.

Schimbară proba.

Al doilea spectru era aproape uniform.

Beni repetă analiza.

Apoi încă o dată.

— Avem diferențe, spuse el.

— Avem zgomot, îl corectă Dora.

— Zgomot diferit, insistă Beni.

Dora luă roca și o privi câteva secunde.

— Atunci construiește-mi ceva care să-l transforme în informație.

Zâmbetul lui Beni dispăru.

— Asta chiar sună a provocare.

În săptămânile următoare, Dora schimbă probele. Rocă sedimentară. Frunze. Lemn vechi. Fragmente minerale. De fiecare dată, apa care intrase în contact cu materia producea un spectru diferit de proba-martor.

Manifestările de pe hârtie rămâneau imprevizibile. Spectrele, însă, puteau fi reproduse.

Într-o după-amiază, ușa laboratorului se deschise brusc.

— Aqua Girl! Avem aparat!

Beni intră triumfător și trânti pe biroul Dorei un teanc de hârtii acoperite cu grafice multicolore.

— Astăzi l-am testat.

Dora își împinse ceașca de cafea într-o parte și trase teancul spre ea. Luă prima foaie, o apropie de ochi, apoi trecu la următoarea.

— Amigos, tradu!

Beni se așeză pe marginea biroului.

— Informația există, dar este suprapusă și fragmentară. Cu cât apa a intrat în contact cu mai multe medii, cu atât semnalul devine mai complex.

Îi arătă câteva dintre liniile spectrogramei.

— Uite aici. Aceeași probă, dar am modificat parametrii de scanare. Apar structuri care înainte erau invizibile.

Dora se apropie.

— Straturi?

— Asta bănuiesc. Dacă reușesc să le separ…

— Putem selecta o anumită memorie.

Beni zâmbi.

— Acum începi să vorbești ca un inginer.

— Și tu începi să gândești ca un biochimist. Situația devine gravă.

Beni luă foaia din mâna ei.

— Mai durează până îl calibrez. Dar în faza în care am ajuns avem suficiente argumente să începem să căutăm sponsori.

Dora privi dispozitivul.

— Cum îi spunem?

— Deocamdată? Mașinăria care-mi mănâncă viața.

Dora râse și întinse mâna spre unul dintre pahare.

Se opri.

Pe suprafața apei apăruseră cercuri fine.

Beni le văzu și el.

Zâmbetul îi dispăru.

Apa din al doilea pahar începu să vibreze.

Niciunul dintre ei nu se mișcă.

De data aceasta, nimeni nu atinsese masa.

(va urma)