Mortis Carnifex 2

2. Sulul Veghetorilor Dispăruți, de la Qumran

În Apocrifa după Enoh sunt dezvăluite numele căpeteniilor care au condus spiritele cerești în răzvrătire:

„Iată numele şefilor lor: Samyaza, şeful lor, Urakabarameel, Akibeel, Tamiel, Ramuel, Danel, Azkeel, Sarakmyal, Asael, Armers, Batraal, Anane, Zavebe, Samsaveel, Ertael, Turel, Yomyael, Arazeal. Aceştia erau şefii celor 200 de îngeri; şi restul erau toţi cu ei.”

Dar în peșterile de la Qumran a fost descoperit și un alt sul.

Un sul despre care nicio publicație de specialitate nu a pomenit vreodată.

Cercetătorii implicați în descoperire l-au numit Sulul Veghetorilor Dispăruți.

Documentul a fost confiscat imediat și transferat sub cel mai înalt nivel de secretizare către agenția americană D.A.R.P.A. Spre nedumerirea epigrafiștilor, textul nu era scris nici în ebraică, nici în aramaică, ci în sumeriană.

Traducerea în limba engleză nu a părăsit niciodată oficial arhivele agenției.

Cu toate acestea, la câteva luni după finalizarea ei, o copie filmată a documentului a apărut pe Dark Web.

Surse neconfirmate au atribuit scurgerea unui agent al serviciilor secrete ruse.

Copia originală a fost eliminată în câteva minute.

Prea târziu.

Până atunci fusese deja replicată pe milioane de servere din întreaga lume.

Conform sulului, Atramentor fusese heruvim. După cădere devenise prinț peste celelalte trei căpetenii: Draemor, Morveth și Helskar.

Dar între Samyaza și Atramentor se iscase o ceartă atât de aprinsă, încât Draemor, Morveth și Helskar îl părăsiră pe cel dintâi și îi atraseră de partea lor și pe alți Veghetori dintre cei două sute.

Iar înainte ca Mortis Carnifex să distrugă trupurile spiritelor întrupate pe pământ și înainte ca Potopul să-i despartă pentru totdeauna de Nefilimi, Atramentor și cei trei locotenenți ai săi dispăruseră.

Nimeni nu i-a mai văzut.

Nici printre Veghetori.

Nici printre Nefilimi.

Nici printre cei osândiți.

Mortis Carnifex fusese trimis să-i găsească cu orice preț.

Influența lor asupra lumii oamenilor era mai puternică și mai directă decât a tuturor spiritelor rătăcitoare, lipsite de trup, care bântuiau pământul încă din zilele Potopului.

Coborî în cele mai adânci și mai tăinuite peșteri ale lumii. Cercetă piramidele Egiptului și străbătu nesfârșirea Saharei. Cutreieră templele ascunse din Himalaya și cărările pierdute către Shangri-La. Trecu apoi peste Anzi și scotoci cetățile lor de piatră și megastructurile cu arhitectură ciclopică, înălțate de mâini pe care istoria nu le mai ținea minte. Coborî până în bezna Gropii Marianelor și cercetă apele Triunghiului Bermudelor.

Nimic.

Nici urmă.

Atunci, pentru întâia oară după multe milenii, Mortis Carnifex se întrebă dacă avea să-i găsească vreodată.

Reușiseră să rămână nevăzuți încă din vremea Potopului.

Și, în ciuda oricărei previziuni, supraviețuiseră.

Cum?

Numai ei știau.

Nu avea de-a face cu niște demoni oarecare.

Erau patru fii cerești decăzuți, viciați de răutate, vicleni peste măsură și înzestrați cu o minte cum puține făpturi din întreaga creație primiseră vreodată.

Cum avea să se înfățișeze înaintea Celui Preaînalt cu o misiune neîmplinită?

Urcă pe acoperișul lumii.

Pe Everest.

Vânturile îl biciuiau, iar dedesubt norii se întindeau asemenea unei mări fără sfârșit. În singurătatea zăpezilor veșnice își plecă fruntea și se rugă Celui Preaînalt să-i dăruiască înțelepciune.

Și răspunsul veni.

Nu trebuia să-i caute acolo unde oamenii se temeau să pășească.

Ci acolo unde se îngrămădeau de bunăvoie.

După Potop, cei patru nu se mai ascundeau în pustietăți.

Învățaseră să se ascundă în mulțime.

Nu în locurile unde răul se ascundea, ci acolo unde oamenii îl slăveau fără să știe.

Și ochii Serafimului se deschiseră asupra căii pe care i-o arătase Cel Preaînalt.

Orașul în care răul nu doarme niciodată. Orașul Păcatului.

LAS VEGAS.

(va urma)