Yamnay, lupul de bronz 1

Breath of the Plain | Progressive Trance | Mongolian Shamanic Ambient Trance

1. Sângele primului jurământ

Era miezul nopții. Focul din mijlocul taberei arunca umbre lungi pe fețele celor nouă tineri îngenuncheați. Yamnay stătea cu fruntea aproape de pământ, simțind mirosul de iarbă călcată și fum. În spatele lor, cercul tăcut al bătrânilor și al războinicilor aștepta.

Preotul trecu printre ei fără un cuvânt. În mâna fiecăruia lăsă un cuțit de bronz, rece și greu. Lamele sclipeau roșiatic în lumină.

Yamnay strânse mânerul. Alături de el, Yaz – câinele cu care împărțise douăzeci de veri – tremura ușor, legat. Privirile li se întâlniră. Pentru o clipă, Yamnay văzu în ochii lui Yaz același lucru pe care-l văzuse în fiecare dimineață a vieții lor: încredere oarbă.

Apoi lama se înfipse în inima câinelui.

Schelălăitul scurt, înecat, se pierdu în vântul stepei. Niciunul dintre cei nouă nu vărsă o lacrimă. Copiii plâng. Lupii nu.

Își numise câinele Yaz. Acum Yaz zăcea sângerând lângă genunchii lui.

În acea dimineață, mama lui îi atinsese obrazul cu degetele ei aspre și-i spusese:
„Yamna, zeița fertilității, ți-a dat viață. Te-am numit după ea ca să te apere. Acum trebuie să devii vrednic de numele ei, ca fiu al Clanului Lupului de Stepă.”

Preotul le unse frunțile cu sângele propriilor câini.

După ce carnea fusese tăiată și mâncată după vechea lege, bătrânii le dădură fiecăruia o piele de lup încă mirosind a fiară și o cingătoare lată de piele. Yamnay își trecu pielea peste umeri. Părul aspru îi zgâria pielea goală.

În fața stelelor și a lui Nuncar, zeul care veghea peste tinerețe și vitejie, rostiră jurământul.

Nouă glasuri. Încă tinere. Dar tari ca piatra.

— Slobozim lupul din noi.

Nu ne întoarcem bărbați până când Luna nu își va schimba chipul de douăsprezece ori și până când Soarele nu va bea din nou din același râu, iar lupii vor cânta din nou aceleiași veri, după cele patru fețe ale stepei.

Sau nu ne mai întoarcem deloc.

Numai cel întors viu va ședea la focul bărbaților.

Abia atunci preotul deschise gura și grăi:

– Omul fără clan este mai singur decât calul fără herghelie! Focul nu încălzește copiii. Focul îi așteaptă pe bărbați!

Au părăsit tabăra în tăcere și au intrat în pântecele nopții. Au mers până când din focul taberei n-a mai rămas decât o stea.

Stelele ardeau liniștite. Zeii primiseră jurământul.

Acum însă era diferit. Era pentru prima oară când trebuiau să rămână în viață doar cu un cuțit de bronz: fără cai, fără sulițe, fără arcuri și săgeți. Tot ce aveau trebuință trebuiau să fure, să jefuiască, să cucerească, să învețe să omoare până când mâna nu le mai tremură.

Până când soarele nu desena un cerc complet nu erau oameni. Erau fiare. Nu se supuneau niciunei legi omenești. Numai stepei.

Stepa are o singură lege: omoară primul sau vei fi omorât. Nu-ți fie milă, nu ezita. Lupul nu ucide. Lupul doar se hrănește. Dacă nu ai puterea să devii lup, stepa te va mânca de viu. Numai cel întors viu va ședea la focul bărbaților.

Ziua se târau pe burtă prin iarba înaltă să nu fie zăriți de clanurile vecine. Noaptea vânau cu dinții și cu lama.

A treia noapte găsiră un ochi de apă. Urme neîntărite de gazelă în noroi. Yamnay rupse o trestie și le făcu semn celorlalți să calce iarba cât mai departe. Se băgă sub luciului apei, cu trestia în gură și cu mâna strânsă pe cuțitul de bronz. Respira ușor ca să nu facă valuri și aștepta. Apa rece îi mușca oasele, dar el rămase nemișcat, ca o rădăcină.

Simți apa vibrând ușor. Deschise ochii. Deasupra lui se pogora umbra grea a unui animal. Simți cum lupul din el se arcuiește ușor. Simțurile i se ascuțiră, iar sângele îi năvăli în gât. Auzea pulsul animalului ce se adăpa.

Țâșni ca un șarpe de sub apă și înfipse cuțitul în ochiul gazelei. Din a doua mișcare îi trosni gâtul. Gazela se prăbuși. Sângele cald se amestecă cu apa rece pe brațele lui.

Gâfâia. Îi trebuiră câteva respirări ale focului, să-și revină din beția de prădător.

Își aruncă privirea după frații lui. Se lipi de pământ.

Un grup de războinici din Clanul Zdrobitorilor de Țeste îi legaseră cu mâinile și picioarele de prăjini și îi duceau către tabăra lor, atârnați cu capul în jos, ca pe vânat.

Yamnay târî în grabă gazela și o ascunse mai departe de ochiul de apă.

Apoi porni în patru labe, ca un lup de stepă, pe urmele atacatorilor, pielea de lup udă lipindu-i-se de spinare. Urma mirosea a sânge, a frică și a bronz străin.

Yamnay simți cum febra lupului se reaprinde din nou.

(va urma)

oOo