RÂTUL DE PORC

Râtul are fler jurnalistic. Fiindcă scurmă peste tot. Nu există trufă cât de mare sau rahat cât de mic pe care râtul să nu-l detecteze, cu precizia unui lidar.

De aceea clasa politică vrea să-i pună belciug, ca să nu-și bage sfredelul peste tot. Să nu scurme în dosarele grele. Să nu lase brazde și șanțuri adânci, care să atragă privirea de la distanță.

Ați auzit de expresia „Porcul râmă, dar râma nu porc”? Chiar dacă amândouă speciile afânează solul, la Râmă nu i se poate pune belciug. Iar râma operează în afara zonei de balamuc. De aceea Râma – și nu Râtul – lucrează pentru Serviciile Secrete. E mai insidioasă și se strecoară pe nesimțite, nevăzută, peste tot.

Eee, dar ce-ar mai fi poezia fără râmă, dacă nu un simplu rebus? Pe care antitalentele îl confundă cu poezia. Așa-zisa „rimă albă”…

Într-o zi, o râmă țâșni din pământ direct în calea râtului.

– Îmi dai cârcei! (îi reproșă Râtul, după sperietură)

Râma își încordă porii și îi desenă în țărână un microfon.

– Ai grijă pe unde scurmi. Că ne deranjezi echipamentele de supraveghere și control!

– Asta numiți voi Democrație? Libertate de expresie?

– Nu te plânge! În China, situația e chiar mai gravă. Găsești sandvișuri cu râturi de porc. Așa se consumă presa acolo… Așa că fii mulțumit că aici încă ești lăsat să scurmi…

– Las’ că vine ai noștri. Atunci o să vedeți voi cum ar trebui să se facă presă!…

Brusc s-au trezit în umbră. Și că stăteau la coadă. La coada vacii. Râma știa pe surse că urmează o balegă. Mare și caldă. Caldă doar pentru unii.

– Îți urez un trecut mai bun! – zise Râma, dispărând în adânc.

Fiindcă Râtul era suveranist în convingeri și dorea întoarcerea la trecut – un trecut în care rahatul era Bio și toți erau scufundați în el în mod egal (unii mai egal decât alții).

„Râtul fără belciug ar trebui declarat simbolul libertății de exprimare. Chiar dacă libertatea de exprimare poate scurma și lăsa urme adânci…” (gândi Râma, în timp ce se scurgea accelerat prin tunelurile subterane, ca să nu o prindă viitura vegană a vacii).