Cenotele din Yucatán 3

3. Coborârea

Adrián se atârnă primul de cordelină și începu coborârea în rapel de pe buza cercului cu o rază de aproape 300 de metri.

Daniel privi în jos și zise:

— Știți, eu am fost toată viața mai mult un urcător și mai puțin un coborâtor…

— E greu să fii bărbat în ziua de azi! afirmă Mara. Faceți loc, trec două doamne!

În urma lor coborî și Daniel. Pe antebraț purta terminalul unui LiDAR de ultimă generație pentru cartografiere instantanee. O mică dronă LiDAR o luă înaintea lor și transmitea datele în timp real pe ecranul lui Daniel.

După o coborâre în rapel de o sută de metri, ajunseră la baza puțului principal. Acolo îi aștepta o geometrie neverosimilă. În mijlocul uriașei cavități se deschidea un al doilea puț, perfect circular, cu raza de aproape o sută de metri. Trei văi subterane ce soseau din laterale alimentau un inel de apă albastră, adâncă de numai doi metri. De jur împrejurul cercului interior, apele se prăvăleau apoi în abis, formând o perdea continuă.

Daniel privi harta care se închega pe ecran. Mări imaginea cu două degete.

— Adrián!…

— Ce?

Daniel mai privi o dată cercul perfect desenat pe ecran.

— Nimic. Deocamdată.

Instalară a doua tabără și descărcară echipamentele pe care mayașii le coborau cu ajutorul unui scripete. De aici aveau să plonjeze în costumele de scafandru. Dar tot aici aveau să se întoarcă pentru procesarea datelor, mâncare și odihnă. Mayașii erau plătiți cu ziua și îi așteptau în tabăra de sus.

— Ixchua, tu ești speologă. Spune-mi, nu găsești ceva ciudat la forma celui de-al doilea puț? o întrebă, de data asta serios, Daniel.

— Mda, mi se pare că formează un cerc prea perfect, răspunse Ixchua.

— Exact! confirmă Daniel.

Ixchua își îmbrăcă prima costumul și intră în apa de doi metri a inelului albastru. După câteva minute, fasciculul lanternei îi smulse o sclipire aurie de pe fund. Se aplecă și se întoarse cu ceva ce strălucea în mână.

— Adrián, ce crezi că poate fi asta? întrebă ea și îi întinse o statuetă de mărimea degetului mare.

— Wow! Este o statuetă de aur… Pare de factură olmecă, zise arheologul.

O întoarse între degete și încruntă sprâncenele.

— Dar ceva nu se leagă.

Se legară cu o cordelină de brâu, ca să nu se piardă în cazul unor curenți puternici. Cei doi latino își făcură cruce. Mara își sărută pandantivul și-l introduse sub costum, iar Daniel bău o bere germană la doză. Își fixă apoi drona de echipament. Sub apă, sistemul avea să treacă automat de la LiDAR la cartografiere acustică. Apoi plonjară în pupila neagră a Diavolului.

Coborau destul de lent și precaut, cu capul în jos și vâslind din înotătoare. La un moment dat, Daniel îi făcu semn lui Adrián să se apropie. Pe ecranul sistemului de cartografiere se vedea un ax central, puțul perfect, ca o țeavă, prin care coborau ei, și câte o salbă de canale ce plecau ca razele soarelui de jur împrejurul puțului, din 50 în 50 de metri, pierzându-se în profunzime.

„Natura nu lucrează cu linii drepte”, își aminti Adrián.

Mara le făcu semn să observe, în raza lanternei, cum creaturi oarbe ce aduceau cu miriapodele se unduiau lent prin substanța întunecată a apei din adâncuri.

Daniel se precipită, făcând semne disperate cu lanterna. Ceilalți veniră lângă el. Le arătă ecranul sistemului de cartografiere și gesticulă cu cealaltă mână în jos. Apoi încercă să le descrie prin semne o… ce?… Poartă de… cetate?

(va urma)

Ixchua Pech