Mortis Carnifex 4

Draemor

4. Transdemonismul

— Deci… să recapitulăm, să văd dacă am înțeles bine.

Mortis Carnifex îi privi pe rând.

— Lui Samyaza nu i-a păsat de suferința pe care experimentele lui o semănau în lume. Nu l-au interesat făpturile condamnate la o tortură fără sfârșit. Monștri care urlau necontenit de durere fiindcă erau pe jumătate oameni și pe jumătate animale. Ori creaturi alcătuite din specii incompatibile, cu cap de pasăre și trup de leu, doar pentru că așa cerea experimentul.

Helskar ridică nepăsător din umeri.

— Prototipuri. Orice specie plătește prețul progresului. Nicio civilizație nu s-a ridicat fără rebuturi.

Diferența este că noi am avut curajul să calculăm costurile.

Mortis își mută privirea asupra lui.

— Nu prototipuri. Vieți.

Tăcu o clipă.

— Dar nici asta nu v-a fost de ajuns.

Ați creat Nefilimii.

Ființe prea mari pentru lumea în care le-ați aruncat.

Prea flămânde pentru hrana pe care o putea oferi pământul.

Prea puternice ca să moară ușor.

Prea nefericite ca să trăiască.

— Știi ce face foamea când devine mai puternică decât orice alt instinct?

Întrebarea rămase suspendată.

— Își devorau propriii frați.

După ce au devorat oamenii, fauna și vegetația.

Și voi ați numit asta progres?

Helskar zâmbi.

— Orice început este imperfect.

Mortis își înfipse privirea în Helskar.

— Mai întreb o dată. V-ați pus problema măcar o singură dată ce simte o făptură condamnată la o foame atât de cumplită, încât ajunge să-și devoreze propria specie, deși poate n-ar fi vrut niciodată să facă asta?

Tăcu o clipă.

— Marile realizări cer întotdeauna sacrificii, adăugă Morveth.

Ridică încet din umeri.

— Istoria nu îi pomenește pe cei sacrificați.

Îi pomenește doar pe învingători.

Mortis făcu un pas înainte.

— Sacrificii?

Continuă pe un ton ferm.

— Voi le-ați condamnat la o existență pe care nici voi n-ați fi îndurat-o.

Mortis ridică vocea.

— Nu.

Sacrificiile le face cel care iubește!

Voi i-ați sacrificat pe alții.

Uneori chiar fără ca ei să înțeleagă de ce s-au născut.

Morveth surâse.

— Rezultatele contează.

— Serios? întrebă Mortis sarcastic. Atunci spune-mi…

Mortis făcu un pas.

— Dacă ai fi putut alege… ai fi acceptat să fii unul dintre experimentele lui Samyaza?

Pentru întâia oară, Morveth nu răspunse. Helskar nu răspunse.

Mortis îi privi cu un dezgust perceptibil.

— Deci voi sunteți cei… umani?

Sau, mai exact…

Voi sunteți transhumaniștii?

Atramentor izbucni într-un râs scurt.

— Nu.

Greșești.

— Încă privești lumea prin ochii Creatorului.

Noi am încetat s-o mai facem cu mult înainte de Potop.

Transhumanismul este doar numele pe care oamenii l-au dat unei idei pe care nici măcar nu o înțeleg.

Se apropie încet de Mortis.

— Cursa către o ființă anorganică, suficientă sieși și eliberată de orice dumnezeu nu mai poate fi oprită de către oameni.

Pentru că nu este cursa oamenilor.

Este cursa noastră.

Ei doar aleargă pentru noi.

Își ridică ușor bărbia.

— Dacă vrei să fii riguros, numește-o Transdemonism.

Noi nu urmărim perfecționarea omului.

Omul este doar materia primă.

Noi construim altceva.

O ființă anorganică.

Suficientă sieși.

Eliberată de orice dumnezeu.

Fără povara unei conștiințe.

Fără delimitările trasate de simțul moral.

Fără sentimentul vinovăției.

Fără altruism.

Vom rescrie codul-sursă al speciei!

Vom crea o ființă după chipul și asemănarea noastră!

Noi am așteptat o veșnicie până când omul a ajuns în stare să construiască tehnologia pe care o visasem încă dinainte de Potop.

Acum este prea târziu ca să mai fie oprită.

Primele temelii au fost deja puse.

Universul pe care îl construim nu mai are aproape nimic în comun cu lumea creată de Atotputernicul.

Versiunea Lui a eșuat.

A noastră va funcționa.

Draemor își ridică încet privirea.

— Creatorul a clădit o lume.

Noi vom clădi o alta, mai puternică.

Iar ceea ce este mai puternic va lua întotdeauna locul a ceea ce este slab.

Mortis îl cercetă îndelung.

— Dacă lumea voastră este atât de desăvârșită… de ce v-ați ascuns patru milenii?

Atramentor zâmbi.

— Pentru că semințele nu răsar în ziua în care sunt aruncate în pământ.

Au nevoie de timp.

Iar omul a avut nevoie de timp ca să construiască uneltele pe care noi doar le-am visat.

Mortis îl privi fără să clipească.

— Și unde este această lume nouă?

Atramentor surâse.

— Pretutindeni.

În fiecare laborator.

În fiecare universitate.

În fiecare companie care împinge omul cu încă un pas spre propria lui dumnezeire.

Nu mai e nevoie să construim noi înșine.

Ajunge să le șoptim direcția.

Restul îl vor face ei.

Se opri o clipă.

— Crezi că revoluția inteligenței artificiale s-a născut singură?

Crezi că omul a ajuns întâmplător să viseze la minți care îl vor depăși?

Noi doar am semănat.

Ei udă acum ogorul.

Iar lumea întreagă va culege roadele.

Mortis fierbea de indignare. Pe interior.

— Deci… ați ajuns să-L urâți pe Creator ca pe un tiran care abuzează de puterea Lui.

Nu mai există nici urmă de recunoștință pentru că v-a dat viață.

Pentru că v-a dăruit un loc în imensa ierarhie a Creației.

Nu.

V-ați lăsat otrăviți de propria vanitate.

De dorința nestăvilită de a avea mai mult decât v-a fost dat.

De neputința de a prețui ceea ce ați primit atunci când nu aveați nimic.

V-ați închinat propriului ego.

Iar acum îi spuneți libertate.

Atramentor îl întrerupse.

— Noi îi spunem evoluție.

Helskar surâse.

— Iubirea este o emoție.

Evoluția nu lucrează cu emoții.

Mortis nici măcar nu-l privi.

Ridică încet privirea spre cei patru ‘Călăreți ai Apocalipsei’.

— Credeți că viziunea voastră este măreață?

Este doar o fundătură pe care voi o confundați cu viitorul.

Nu este sustenabilă.

Nu poate da fericire.

Nici sens.

Indiferent ce ați ajuns voi să numiți „viață”.

Indiferent ce ați ajuns voi să numiți „conștiință de sine” sau „ființă suficientă sieși”.

Tăcu o clipă.

— Acesta este motivul pentru care Dumnezeu v-a îngăduit experimentul.

Nu pentru că nu L-ar fi putut opri.

Ci pentru ca întreaga Creație să vadă unde sfârșește drumul pe care l-ați ales.

Fericirea…

Sensul…

Veșnicia…

Nu pot exista fără El.

Își coborî privirea asupra lor.

— Nu Dumnezeu v-a părăsit.

Voi ați părăsit Adevărul!

Și, după atâtea milenii petrecute hrănindu-vă cu propria minciună…

Nu mai puteți fi salvați.

— Chiar dacă ne vei ucide… reluă Atramentor.

Chiar dacă vom pieri cu toții, moștenirea noastră nu va mai putea fi ștearsă.

Niciodată.

Tehnologia există.

Ideea există.

Omul va continua și singur.

Va crede că merge înainte pe cărarea inevitabilă a Evoluției.

Fără să știe că merge pe drumul pe care i l-am ales noi.

Și, dacă acolo se va ajunge…

Vom muri cu zâmbetul victoriei pe buze.

Draemor râse încet.

— Împărățiile nu mor într-o singură zi.

Dar toate mor.

Îi vom da șah-mat Creatorului!

(va urma)

Morveth