SOACRA MODERNISTĂ

Pe toate pervazurile avea ghivece cu cactuși „Limba soacrei”. Așa, ca să se știe cui îi aparține de fapt teritoriul. După ce puiul mamii s-a nenorocit însurându-se cu nesuferita aia de noră, mama s-a mutat cu el. Să creadă ea că o să i-l poată lua cineva…

Sărăntoaca. Când o găsit-o fiu-miu era așa de săracă, că purta pantaloni trei sferturi. Nu avusese bani de pantaloni până la glezne… Ai de capul ei! Fiu-miu zicea că umple pantalonii armonios, de la pulpe pân’ la dos. Dar asta ar putea fi considerată incitare la excitare, nu alta. Este? În pantaloni o fi, dacă așa zice Geluțu. Că-n rest e urâtă. E așa de urâtă, că atunci când apare ea la fereastră se strică vremea. Soarele se ascunde să nu o vadă, iar norii încep să plângă cu grindină.

Cică a simțit o conexiune cu ea, a zis Geluțu. Când a băgat mufa jack în mufa mamă… Ce dracu o fi însemnând și asta? Că mi-a fost și frică să-l întreb…

Când ne-am întâlnit prima dată și am rămas numai noi două, i-am zâmbit constipată:

– Fetițo, sper că știi în ce te bagi! Că aici nu-i de joacă. Te bagi, tragi. Toată viața. Să te fi născut tu pe vremea mea, haiaiaiii. Băteam șnițelul cu karata. Fiindcă am avut un bărbat poli-violent și a trebuit să învăț să mă apăr. Nu mă rodea invidia cât mă rodea diclofenacu… Nu ca azi, toate mieunatele alea Dhoooamneee! Mâțâitele din ziua de azi cumpără conserve pentru pisici când cică vor să gătească și ele ceva.

Știți ce-mi zice japița? „Să fii dificil face parte din stil.” Paștele cui o făcut-o (că-mi și sare proteza când aud). Mimează ca o mimoză. Mușcă numai din firimituri și nu bea niciodată cafeaua fierbinte, ca să nu-i crape porțelanul din dantură. Are muncă de birou, dar se plânge întruna că nu are timp nici să facă copii… Auzi! Păi lasă atunci că o să-i facă cu alta, care o să știe să-și respecte soacra…

Eu nu sunt soacră bătrână, sunt soacră conștientă, modernistă. Dar nu sunt cicălitoare. Când intră pe ușă îi zic: „Bine ai venit, dragă, dar scoate-ți pantofii că aduci energie negativă din afară”. Dacă aduce ceva de mâncare, îl miros și-l pun direct la frigider: „Mulțumesc, dar eu fac mâncare adevărată, nu chestii de astea procesate”.

La masă tot eu decid meniul. Geluțu cere ciorbă de burtă? „Lasă, puiule, că ți-a făcut mama supă de legume, că am citit că te ajută la tensiune”. Nepoții? Îi învăț eu ce trebuie: „Nu plânge, că bunica știe mai bine. Și nu te juca cu alea colorate, că-s chinezării”.

Banii? „Băiatul meu să aibă contul lui!”Concediul? „Mergeți unde e gratis și aer curat, nu poluarea voastră de oraș”…

Și totuși… de câteva luni observ ceva ciudat. Geluțu vorbește mai puțin cu ea. Vine mai des la mine în bucătărie, mă întreabă cum am dormit, îmi aduce iaurtul ăla scump fără zahăr. Nora se uită lung pe geam, cu cearcăne. Ieri am auzit-o plângând încet în baie. Am zâmbit în sinea mea și am pus cactușii mai aproape de geam.

Azi-dimineață însă, când am intrat în bucătărie, i-am găsit pe amândoi la masă. Geluțu ținea mâna ei. S-au uitat la mine și mi-au zis zâmbind:

– Mamă, avem o veste mare. Plecăm. Am luat apartament în alt oraș. Ne mutăm săptămâna viitoare. Singuri!

Am rămas cu tigaia-n mână. Cactușii de pe pervaz parcă s-au uscat dintr-odată. Geluțu a continuat, cu vocea lui blândă de când era mic:

– Și… noră-ta e însărcinată. Cu fată.

M-am așezat pe scaun. Pentru prima oară în viață n-am știut ce să zic. Puiul mamii pleca. Și nu se mai întorcea la mama. Se ducea să facă o familie… fără mine.

– Păi cine o să te mai spele cu buretele pe spate când te bagi la duș, Geluțule?!…