Agatârșii 3

3. Luna Sângerie

Deasupra munților, luna plină se întunecase și se înroșise. Era Luna Sângerie.

Dimineața, când Spargapeithes se trezi și ieși pe terasă, văzu că în curte era forfotă și agitație.

— Mărite rege, Arzathes, Marele Preot al Focului Sacru și Păstrătorul Legilor Cântate, te așteaptă în Sala Sfatului Bătrânilor! zise gardianul de la intrare.

Regele coborî cuprins de îngrijorare. În marea Sală a Sfatului Bătrânilor erau adunați consilierii regali și căpeteniile războinice. Pe chipurile tuturor se citea neliniștea.

— Mărite rege, zise Arzathes, dregându-și vocea, o veche profeție spune: „Când Luna va sângera deasupra Munților Sacri, popoarele Răsăritului vor trece hotarele.” Azi-noapte, luna s-a preschimbat în Luna Sângerie.

Spargapeithes îl privi câteva clipe fără să spună nimic.

— Popoarele Răsăritului? Sciții?

— Sciții sau cei care îi împing din urmă, răspunse Arzathes. Profeția nu le rostește numele.

Un murmur străbătu Sala Sfatului. Câteva dintre căpetenii schimbară priviri neliniștite.

Spargapeithes se apropie de focul care ardea în mijlocul sălii și rămase câteva clipe cu ochii ațintiți asupra flăcărilor.

— Nu-mi voi trimite războinicii la hotare doar pentru că luna și-a schimbat culoarea.

Arzathes îl privi îndelung.

— Atunci trimite-i pentru că străbunii ne-au avertizat să nu așteptăm până când vedem praful ridicat de caii dușmanilor.

În sală se lăsă tăcerea.

— Și dacă nu sunt sciții? întrebă una dintre căpetenii.

Marele Preot își întoarse încet privirea spre el.

— Atunci trebuie să ne temem și mai mult de cei care vin.

Spargapeithes se întoarse spre căpeteniile sale.

— Trimiteți călăreți spre răsărit. Până dincolo de hotarele noastre. Nu vreau zvonuri și nu vreau profeții. Vreau să știu ce se întâmplă în stepă.

— Și dacă profeția s-a împlinit deja? întrebă Arzathes.

Regele îl privi.

— Atunci călăreții mei îmi vor spune ce nume poartă dușmanul.

Arzathes se apropie de foc și aruncă în flăcări un pumn de ierburi uscate. Un fum gros și înmiresmat se ridică spre grinzile sălii.

— Uneori, mărite rege, numele dușmanului nu este cel pe care îl așteptăm.

Spargapeithes nu răspunse.

Niciunul dintre cei aflați în Sala Sfatului nu știa că, departe spre răsărit, o putere cum lumea lor nu mai văzuse își pusese armatele în mișcare.

Nu erau doar triburi pornite după pradă.

Nu era doar o altă migrație a stepelor.

Marele Rege Darius al perșilor pornise împotriva sciților.

Iar războiul se apropia de lumea agatârșilor.

Un emisar al regelui scit Ariapeithes intră pe poarta fortăreței. Fu condus în Sala Sfatului.

— Vorbește! i-o reteză nervos regele agatârs.

— Marele nostru rege, Ariapeithes, se apropie de pământurile voastre, urmărit de armata regelui persan Darius. Regele nostru cere să vă alăturați lui în lupta împotriva perșilor…

— Cere? Cu ce drept cere? Sunt vasalul lui? De ce se îndreaptă spre pământurile noastre? Vine spre hotarele noastre ca să ne târască după el în războiul cu perșii? Du-te înapoi. Răspunsul am să i-l dau eu personal, zise pe un ton poruncitor Spargapeithes.

Se întoarse către căpeteniile sale și către cele ale triburilor trace aliate cu agatârșii.

— Pregătiți suita regală, garda mea și a patra parte dintre războinici. Mergem la hotarele gliei. Dacă Ariapeithes vrea răspunsul agatârșilor, îl va auzi chiar din gura regelui lor.

(va urma)