IPOHONDRUL

Era un catastrof biped, care nu fusese încă clasificat. Era un lingou care lingea pe toată lumea, dar care nu încăpuse în tabelul lui Mendeleev.

Dar era și un ipohondru care se temea că materia nu e făcută din atomi, ci din microbi care se divid în acarieni ce plutesc în univers. Oriunde privea, simțea că-l paște o infecție, urmată de o mie de boli, care mai de care mai imaginare.

Avea un mare potențial distructiv. Demola mituri urbane.
Când nu avea pe cine să muște, mesteca gumă. De nervi.

Dar el se considera un artist conceptual, pentru că, odată, făcuse «Coloana Infinitului» din cauciucuri uzate de la mașini.

Husa de pe scaunul bicicletei lui era, de fapt, o bască pe care nu o mai purta pe cap, fiindcă îi ruginise de la idei.

Fusese și manufacturier la viața lui. Lipea facturi pe parbriz, cu mâna. Dar l-au dat afară, odată cu cei 10% din personalul disponibilizat de la primării.

Se alesese cu un defect profesional din tinerețe, când avusese calitatea de croitor: punea petic la orice gaură. Ca să nu intre microbii.

Când ficatul lui se încărcase cu prea multe simboluri care marchează trecerea în noul an, i-a spus doctorului: «Sunt un pacient simplu, fără complicații».
El nu spunea că are valoare, ci că îi sunt valorile mari.

‘Ipo’ și-a întâlnit destina, pe care cu nedisimulată oroare o apela cu apelativul ‘Insa’ (prescurtarea de la Insalubra), într-un accident cu totul întâmplător. S-au cunoscut la facultate: ea spăla geamuri, iar el aerisea calorifere. ‘Insa’ a alunecat pe pervaz și l-a călcat pe degetele de la mâna cu care ținea caloriferul… De atunci, cel mai ciudat cuplu, Ipohondru și Insalubra, nu s-au mai decuplat.

S-a chinuit să o dezvețe să pună mâna direct, că nu e igienic. Mai bine să… soarbă cu paiul.
Crescută la țară, ea nu era obișnuită să soarbă cu paiul. Ci tot ce prindea, mulgea. Tundea gazonul cu lama. Peruană. Că oile erau la munte.

Dacă făcea o ciorbă de salată, trebuia să spele nisipul și să caute perlele de pe fiecare frunză. Dacă făcea o ciulama cu ‘tacâmuri’ de pui, trebuia să le taie unghiile cu unghiera. Dacă gătea pipote, trebuia să le pârlească cotoarele de la pene cu bricheta. Amețea uneori.

În timpul liber, ‘Ipo’ se desfășura pe un blog, unde vulcaniza idei și reșapa concepte, dezbătând în termeni.

Când începea el să te aburească, îți părea rău că l-ai întrebat, pentru că nu finaliza niciodată. Nu-i ajungea timpul.
Dezbătea nimicul până se nega pe el însuși.

În timp, a reușit să seducă niște văduve cu duhul, depresurizate emoțional, să-i citească elucubrațiile filfizonice.
Avea, așadar, la căpătâiul blogului o suită de mamițici care făceau de gardă pe rând, ca să-i sufle în lumânare când începea el să sforăie cu subînțeles.

Într-o zi, Insalubra s-a săturat de atâta discriminare pozitivă din partea universului ipohondru și a plecat în turneu cu șatra, că banii din jonglerii și circ ambulant, cică, nu se impozitează.

Când a aflat, Ipo a sughițat, deranjat:
– Cum? Eu de ce nu mi-a spus nimeni?

Rămăsese cu paranteză pe falca dreaptă de la o măsea infectată și vorbea cu gura într-o parte, ca Elvis.