PERPETUUM MOBILE DE SPEȚA ÎNTÂI

„Un perpetuum mobile de speța întâi este un dispozitiv ipotetic care ar funcționa la nesfârșit, producând lucru mecanic fără a primi energie externă, ceea ce ar fi o încălcare a primului principiu al termodinamicii. Acest principiu afirmă că energia nu poate fi creată, ci doar transformată. Deoarece un perpetuum mobile de speța întâi nu respectă legile conservării energiei, realizarea sa este imposibilă.”

Așa ne spune, într-un rezumat, stimabila inteligență artificială. Adică, mai pe înțelesul tuturor: dacă dai un bobârnac unei bile ce atârnă la capătul unei sfori, ea va începe să se bălăngăne ca o pendulă. Ce se va întâmpla în timp? Unghia se va înnegri și va cădea. Aaa, cu bila? Principiul enunțat în titlu zice că ea se va bălăngăni singură, de nebună, la infinit, de frică să nu mai primească încă un bobârnac în creștet. În realitate însă, după un timp, aceasta se va opri din lipsă de bun simț.

Între timp, românii au inventat însă dispozitivul ipotetic imposibil. Se numește simplu: PSD (Perpetuum mobile de Speță Dâmbovițeană). Românii i-au dat un impuls energetic prin vot, prin anii ’90, considerând că PSD-ul le va da ajutoare sociale la infinit. După 35 de ani, încă și astăzi PSD-ul se bălăngăne prin guvern și parlament, demonstrând că nu a avut nevoie decât de un impuls inițial ca să ajungă de neoprit. Ba mai mult, a generat un al doilea mecanism perpetuum mobile de speța întâi: „Justiția”. Care a fost impulsul energetic ce a dat startul la cel de-al doilea mecanism perpetuum mobile de speța „Justiției”? Corupția!

Și cum orice mecanism bine uns are nevoie de accesorii, perpetuum mobile-ul nostru a început să producă, pe bandă rulantă, biluțe ajutătoare. Că doar e generos: una se numește „Consiliul Suprem al Magistraturii”, alta „Comisia de specialitate din Parlament”, alta „Departamentul…”, alta „Agenția…”, toate cu scopul nobil de a se bălăngăni, ca să nu se plictisească lumea privind doar bila originală. De fapt, nici nu mai știi care e bila și care e sfoara. Toate se balansează într-o horă amețitoare, mufate la bugetul public.

Iar românul, spectator fidel, stă cu ochii holbați și cu strabism, cu gâtul sucit, ca la meciurile de tenis. Numai că aici mingea nu sare, ci cade. Dar se găsesc mereu copii de mingi s-o pună la loc, c-așa-i-n tenis: când îți cade mingea, ridici o alta. Că vorba aceea tovarăși: ‘The Show Must Go On!’

Și, pentru că spectacolul trebuia să fie complet, a apărut și „Justiția”, sora mai mică a dispozitivului original. Ea nu se bălăngăne, nu. Ea se înclină. Ba într-o parte, ba în cealaltă, în funcție de curentul de aer produs de Palatul Justiției când se deschid ușile. Iar impulsul energetic? După cum spuneam, corupția — sursă regenerabilă, infinită, verde de-a dreptul, că nu pare să se epuizeze niciodată. Un adevărat combustibil național, trecut în tradiții, transmis din generație în generație, ca rețeta de cozonac.

De fapt, dacă te uiți bine, România nu a inventat un perpetuum mobile, ci un întreg set de industrii mobile ale mișcării degeaba. Totul se mișcă, dar nimic nu avansează. Precum un hamster într-o roată: aleargă frenetic, transpiră patriotic, obosește eroic… și la final rămâne exact unde-a început, doar cu lumina stinsă în jur că nu mai sunt bani de facturi.

Dar nu contează. Important e că sistemul, chiar dacă nu merge, se bălăngăne. Ba chiar scoate scântei. Iar noi, ca niște cercetători disciplinați, observăm experimentul în tăcere, convinși că, într-o zi, dacă ne uităm suficient de mult, bila va învăța să producă lucrul mecanic singură, în linie dreaptă.

Până atunci însă… să-i mai dăm un bobârnac. Că poate, poate, de data asta perpetuumul va fi animat și de alte mobile…