GENERAȚIA Z

‘Copilul care nu plânge, mă-sa nu-i dă țâță !’ Așa grăiește duios precum jalnic, un proverb folclorist românesc.

În funcție de câți au tras de țâță înainte ta, în funcție de al câtelea te nimerești să întinzi și tu de țâța aia, realitatea poate avea alte dimensiuni, pentru fiecare generație.

Pe vremea când eram eu micuț și o întrebam pe mama dacă mă pot juca cu țâțele ei, ea îmi punea o singură condiție: să nu ies din curte.

Generațiile de astăzi plâng ca să obțină țâță de la oricine. În curând cred că o să apară stațiile de alăptare cu țâțe, ca benzinăriile.

Fiind prima generație care a crescut cu access la Internet de la o vârstă fragedă, ‘Gen Z’ a mai primit și denumirea de generația nativilor digitali (deși, personal cred că ‘generația naivilor digitali’ ar reflecta mai bine realitatea).

Efectele statului îndelungat în fața ecranului de calculator i-a marcat în asemenea hal încât se spune despre ei că trăiesc mai încet, se maturizează mai încet. Așa se explică de ce se duc la interviuri pentru joburi de mână cu mămica, cu coșurile pe față și lăptișorul de matcă pe șliț. Nu privesc niciodată interlocutorul în ochi, evitând jenați contactul vizual. Ca să nu-și trădeze lipsa de obiective ‘în real’ și dependența de realitatea augmentată, din virtual. Poartă ochelari de soare noaptea, ca să nu se observe visele umede cu jocuri video.

Angajatorii preferă să angajeze persoane mai în vârstă, chiar dacă pe salarii mai mari, în loc de proaspeți absolvenți, de la C.P. Solventul Timișoara, să zicem. Pentru că tinerele vlăstare sunt atât de mucilaginoase încât nu rezistă la o feciorească mioritică, cu moare de varză și castraveți a doua zi. Nu rezistă la mediul ‘academic’ dur, din industria românească. Unde, dacă șeful te roagă cu maniere și politicos să faci cutare lucru, te doare la fructul exotic. Dar dacă revine și îți ia tot arborele genealogic în pen…sulă, abia atunci înțelegi că de fapt el vorbise serios și de prima dată…

Sunt dornici să circule pe banii părinților și să vadă lumea (asta, nu aialaltă). Nu acceptă slujbe cu program fix. Fix când numai din alea sunt disponibile. Ei privesc locul de muncă ca pe o sursă de venit, nu ca pe o carieră sau un mod de a te realiza personal. În calitate de patron, ce să faci cu ăștia ? Că nici să-i trimiți cu hârtia igienică la spălat nu poți avea încredere în ei…

Însă reversul medaliei se anunță chiar mai șocant. Figurinele astea de ceară, subnutrite, crescuți ca vreju de cartof în beci, palizi și fără clorofilă, sunt niște autiști de înaltă rezonantă. Izolați de lumea din jurul lor, dar concentrați pe universul cyber spațiului. Sunt noii magicieni hi-tech ai zilei de mâine. Noul guru al robotizării.

Patronii care au refuzat să îi angajeze, în viitor nu vor fi angajați de către ei într-un centru de baze de date cu serverele pentru cloud, nici ca să introducă zațul de cafea în shredder.

Deci, Generația Zet, chiar dacă astăzi e șerbet, mâine va fi Profet !