ADUCEȚI GRESIA, VINE CONTROLUL!

Mirodina era o femeie între două vârste și între doi bărbați, care încă se ținea bine. Cu pieptul și fundul scoase în afară, cu nasul pe sus și cu buzele cărnoase, mai pe jos. Era frumoasă în felul ei. Iar felul ei erau fuduliile gratinate cu ananas.

Toată viața s-a văietat că îi e frică să nu îmbătrânească singură și să n-aibă cine-i da o palmă când i se face sete.

Era o zi de joi, ca toate joile: părea marți, dar mirosea a sâmbătă în moarte clinică. La spitalul județean „Sf. Ipohondru Tânguitorul”, atmosfera era tensionată. Nu din cauza bolnavilor – care oricum nu prea mai aveau tensiune, nici puls – ci pentru că „vine controlul!”. Da, se anunțaseră pentru a doua zi Inspectorii Sănătății (sau „Demonii cu Halate” pentru personalul spitalicesc).

– „Aduceți gresia, că vine controlul!”, a răcnit asistenta-șefă, doamna Mirodina. Care lucra și la magazie, și ca infirmieră, și ca bucătăreasă, și pe jumătate ca moașă, doar în sărbătorile legale și în zilele pare (în care se pare că era mai puțin de muncă).

Directorul îi dădea mână liberă la bucătăria internă Mirodinei. El fiind mai mult plecat în străinătate. La simpozioane de specialitate, ca „Infecțiile nosocomiale pe plajă”. Adică, pe plajă era el, directorul…

De ce gresie? Pentru că gresia era noul fond de ten al instituției. Cu cât mai lucioasă, cu-atât mai puțin se vedeau bacteriile nosocomiale.

În caz de control, planul era clar:

Asistenta-șefă trebuia să-și pună papucii de duminică și să mimeze „act medical modern”.

Internările fictive erau transferate în sistemul fictiv „Medicatronic 2000”.

Tavanul din regips era lustruit cu apă sfințită și șervețele de la biserica parteneră.

Pacienții… evacuați. Fiziologic și logistic.

A doua zi, cinci demoni cu halate, toți cu ochelari pe nas și agende în laptopuri. Primul a întrebat:

– „De ce aveți un dulap cu ser psihologic într-un dulap de dosare?”
– „Sistemul nostru e holistic, Amin! Tratamentele se execută cu dosare selectate pe bază de licitație deschisă. Care dă mai mult, ăla e!…(M-ați înțeles, da?) Și pacienții selectați au nevoie de convingerea că dosarul lor e pus deoparte, la loc tainic, separat de al muritorilor de rând.”

Al doilea a găsit un ac de seringă într-un perete de rigips.
– „Ce e asta?”
– „E simbolul luptei sterile contra infecțiilor nosocomiale.”

Al treilea a alunecat pe o zonă proaspăt faianțată.
– „Asta e igienizare sau sabotaj?”
– „Depinde dacă scrieți proces-verbal sau plângere.”

Bătrânul Costelivu, care intrase cu o boală și ieșea cu trei, a fost pansat pe furunculi și externat pe semnătură proprie, dar cu mâna stângă a asistentei.

Unul dintre inspectori a vrut să știe:
– „Cum vă simțiți, domnule nea Costelivu?”
– „Ca o gresie pusă pe lut ud. Trecutul se exfoliază, prezentul crapă, iar viitorul n-are rost fără adeziv.”

Controlul s-a încheiat cu „RECOMANDĂRI STRATEGICE”. Adică:

– Să se reducă numărul de pacienți care respiră prea des.
– Să nu se mai administreze „ceai de tei cu rugăciuni pe post de ser holistic”.
– Gresia să fie conform standardului ISO 74283: „antiderapantă, care și opacă”.

După control, spitalul a intrat în normalitate. O normalitate prefăcută, albă, sterilă ca un clei de oase, plină de tânguielile bolnavilor. Unde moartea nu-ți pășește pe gresie de două ori…

Legănându-se cu pași de „Femeia Vraci” sau „Doctorița Shaman”, pe „Drumul Oaselor” palierului spitalului, Mirodina fredona în surdină:
– „Cu o gresie și o faianță, le-am dat la inspectori clanță!”…