PARADISUL ÎN RATE

Românul are un talent fabulos: să transforme idealurile în datorii. Fericirea nu mai e o stare de spirit, e o rată lunară pe care o plătești ca să te convingi că meriți și tu un strop de Occident, chiar dacă-n el miroase a varză a la Cluj și a oboseală existențială.

Țara asta e o scândură aruncată peste o groapă și două carduri de cumpărături. Aici, visul de a trăi bine e ambalat în celofan, are miros de plastic chinezesc și se poate achita în 60 de rate fixe, cu dobândă variabilă și promisiunea că n-o să fii chiar ultimul sărăntoc din bloc.

Românul nu moare niciodată. El doar își suspendă plățile.

Auzi la ăștia: „Vreau o viață mai bună pentru copilul meu!” — și-i cumpără un Playstation 5, luat în leasing, că doar n-o să stea ăla micu’ să joace șotron, ca un sălbatic de anii ’90. Cultura de mall e noua religie: închinare la reduceri, botez cu Prosecco, spovedanie la creditul de nevoi personale.

Totul se poate lua în rate. Dragostea, cu un abonament pe Tinder Gold. Respectul, cu o mașină înmatriculată în Germania. Demnitatea? Păi, aia costă cel mai puțin: trebuie să te faci că nu vezi mizeria din jur în timp ce te selfie-uiești la Therme.

Românul nu mai aspiră să fie liber, ci proprietar. Să aibă! Un apartament în Militari Residence, o mașină second din Belgia, o iubită siliconată cu accent de Voluntari. Paradisul în România nu vine cu îngeri, ci cu administratorul de bloc care-ți bate la ușă pentru întreținere.

Ajungem în iad zâmbind, cu cardul în buzunar și tricoul pe care scrie „Too blessed to be stressed”. Când moare românul, nu lasă în urmă amintiri, ci rate neplătite și un televizor smart pe care l-a folosit doar să se uite la Survivor și știri despre cât de rău o duce țara.

La noi, moartea e ultima rată — și, uneori, nici pe aia n-o poți achita, că vine ANAF-ul să-ți execute testamentul.

Adevărul e că n-avem nevoie de Paradis. Ne descurcăm și cu o simulare slab iluminată, cu geamuri termopan și vecini care ascultă manele la 2 noaptea. Ne place să fim păcăliți, dar în rate — că altfel doare. Iar durerea, în România, nu se tratează cu pastile, ci cu:

„Lasă, mă, că e bine și-așa rău!.”

Doar la noi, fericirea e o marfă cu preț de Black Friday: aparent ieftină, livrare întârziată, și, când o primești, îți dai seama că ți-ai comandat altceva.

Bine ați venit în Paradisul în rate. Acum, semnați aici. Și zâmbiți. Că mâine poate fi mai rău!