ACCIDENT DE TROTINETĂ

Era o vreme în care cei care voiau să impresioneze nevăstuicile se dădeau pe motociclete barbare, cu motorul zgomotos, cu casca în vânt și creierul la relanti. Îi auzeai venind cale de trei județe.

Astăzi vezi metrosexualul pensat, epilat pe picioare și în bermude, stând drept – de parcă a uitat să scoată umerașul din tricou – pe o trotinetă. Merge pe trotinetă cu o solemnitate de parcă ar transporta ultima speranță a umanității într-o pungă biodegradabilă.

Mai țineți minte când bărbatul se scula la patru dimineața, scuipa-n pumni, făcea două cruci și dădea cu barosul în viață de parcă era zidul Berlinului? Azi se trezește la 10, se spală pe față cu apă plată și anxietate, își aranjează chakrele în oglindă și-și bea cafeaua cu lapte de migdală vegan.

Și nu că bea cafeaua, o contemplă. Se uită la ea ca la un tablou postmodern pictat de un hamster depresiv. Apoi postează pe Instagram: „Monday mood.” Băi, mood-ul tău e de bibelou spart pe raftul societății, ce Monday?

Bărbatul de azi nu mai scuipă în palmă ca să ia viața de coarne și să o îmblânzească. Își dă cu cremă de protecție solară și întreabă dacă există loțiune pentru traume emoționale.

Până și sprâncenele i le-a trasat un estetician care a făcut yoga înainte. Merge cu trotineta electrică, dar are atitudinea de parcă tocmai a îmblânzit un mustang sălbatic. Se uită la tine cu superioritatea unuia care a citit trei pagini dintr-o carte neterminată despre masculinitatea toxică.

N-a ținut în mâini o bormașină în viața lui, dar ține telefonul cu două mâini, ca pe un porumbel bolnav. Și vrea respect?

Capul mare, codiță împletită la spate, gleznele subțiri – arată de parcă ar fi mormoloc. Când merge pe trotinetă, i se zbenguie codița-n vânt. Și coada aia e de mormoloc, de unul care n-a mai prins metamorfoza, că era prea ocupat să-și facă detox de karma. Un mormoloc care citește horoscopul înainte să ia decizii.

Ăștia de azi sunt genul care, când se duc la degustări de vinuri, procedează ca la pescuitul „Catch and Release”. După ce își umplu gura cu vin, îl eliberează, îi dau drumul înapoi în pahar. Că „nu vor să se îmbete de realitate”. Nu, că ei practică „sobrietatea conștientă”. Iau o gură, se uită în gol, oftează adânc, ca și cum ar procesa durerile istoriei universale, apoi… scuipă. Și te întrebi dacă nu cumva ești prea sensibil pentru viață? Ești!

Pe vremuri, dacă scuipai vinul, îl primeai înapoi… cu sticla, direct în ceafă. Pe vremuri, dacă scuipai vinul, îți dădea bunicu’ una de vedeai toți sfinții din calendar și încă trei extra sfinți, descoperiți la beție.

Rade-ți-aș parmezanul, da’ nici atâta vin nu ești în stare să duci?!

Astăzi, bărbatul nu mai trăiește – el se simte. În fiecare dimineață își consultă horoscopul, aplicația de respirație conștientă și traumele copilăriei, înainte să decidă dacă poate merge la birou sau dacă rămâne acasă să-și echilibreze energia cu un bol tibetan și o ceașcă de ceai de fasole oloagă.

Și cum merge el la birou? Pe o trotinetă, desigur. Un monument tehnologic al inutilității urbane. Cu o viteză de maximum 25 km/h și o demnitate sub zero absolut.

Bărbatul de azi nu mai face riduri de muncă, ci doar de la griji imaginare. Are pielea întinsă, dar creierul mototolit. Sare peste carne, lapte, ouă și, mai nou, peste orice formă de coloană vertebrală.

„Nu mai mănânc nimic ce are umbră”, zice. Nici tu n-ai umbră, frăieștene, că ești prea translucid. Dacă te pun la soare, dispari din realitate și rămâne doar iluzia. Ai ajuns atât de plat, că dacă te calcă avionul, supraviețuiești, ca gândacul de bucătărie.

Refuză carnea pentru că vrea „să nu mai adauge suferință lumii.”
Dar adaugă suferință logicii. Spune că nu mai bea lapte, că „laptele e un simbol al opresiunii speciei bovine.”
Băi, tu ești simbolul decăderii neuronale. Laptele n-are nicio vină că tu ți-ai pierdut vertebra morală între două episoade de podcast cu guru de apartament. Am înțeles că nu mai mănânci carne, nu mai bei lapte, nu mai mesteci, doar înghiți. Dar doar cu fumuri nu poți scoate un bărbat adevărat din tine. Mai ales dacă sunt fumuri de marihuana…

Și când îl întrebi ce gen e, face ochii mari și răspunde: „Depinde de zi, de context, de energie, de lună, de vibrații, de Mercur retrograd…”
Nu, dady. Genul tău e „spumant”. Adică zero substanță, dar multe bule.

Nu e de mirare că ai ajuns să te întrebi ce gen ești. Îți spun eu: genul fraierului neadaptat la viață. Ești un fluture emoțional cu GPS, dar fără destinație.

Ți-ai imaginat vreodată un bibelou de porțelan, cu lacrimi pe obraz și un podcast în ureche, gonind cu 15 la oră pe trotinetă, printre băbuțe? Nu? Atunci n-ai văzut metromanul modern în acțiune. El nu merge. El levitează pasiv-agresiv prin viață, cu sprânceana făcută cu laser și sufletul pansat cu plasturi cu lavandă.

Și cu toate astea, nu vrea să fie judecat. Vrea să fie înțeles.
Îți spune: „Poate sunt doar un suflet pierdut într-o lume care nu mai are loc de mine.”

Da, corect. N-are. Nu ești un bărbat, nu ești nici măcar o idee.
Ești un concept vag, o schiță neterminată într-o aplicație de meditație.
Un șervețel ud al civilizației, plin de aere, zero funcționalitate.

Ești genul acela de accident – de trotinetă. Un accident de logică, combinat cu un accident genetic, între nehotărâre și autoironie sterilă.

Datorită ție s-a ajuns ca azi nici să nu se mai spună „Că ești prost de dai în gropi”. Ci doar că ești „Accident de trotinetă”.