NOTĂ EXPLICATIV-SUGESTIVĂ

Bună. Sunt o prezență subversivă pe internet, care se prezintă drept Damblarin. Nu te panica. Nu sunt așa de negru în cerul gurii după cum îmi merge vestea. Ci mult, mult mai închis la culoare.

Dacă credeai că aici ai intrat la o saună și un masaj cu uleiuri esențiale, înseamnă că ai greșit blogul. Aici esențiale sunt doar aspectele vieții care se pretează la critică și macerare prin umor acid.

Pentru atingerea acestui obiectiv umanitar folosesc o combinație secretă de sarcasm, ironie, autoironie, figuri de stil, metafore, cuvinte, expresii și subtilități, mai mult decât permite legea.

De aceea Facebook mă avertizează periodic, iar autoritățile au pus pe capul meu un preț așa de mare încât nici nu au reușit să se pună de acord asupra sumei maxime.

Important e că încă mai există oameni care scriu nu ca să vândă ceva, ci ca să scuipe elegant realitatea parșivă între ochi.

Am început acest blog ca pe o formă de terapie inversă: nu să mă tratez (nu că mi-ar strica), ci să tratez lumea cu o doză zilnică de observații acre-amărui care îți fac gura pungă.
Scriu pentru cei care s-au săturat de minciuni dulci și caută adevăruri servite în pahar de fiere cu marginile zaharisite.

Aici nu găsești rețete de succes, liste cu 10 motive să zâmbești sau poze cu pisici care dorm împăiate pe calorifer.
Găsești, în schimb, pamflete, fulgere, flame, scântei, tăieri cu flexu, perforări cu bormașina, curentări, caricaturi în cuvinte, texte protestatare scrise cu mâna stângă (căci dreapta e ocupată cu altceva).

Nu urmăresc viralizarea sau clickbaitul.
Dacă articolele mele ajung la tine, e pentru că te-a adus o premoniție, un gând, o tresărire, o șoaptă, o apăsare, un suspin, o zbatere de pleoapă a nervului optic, un junghi în măseaua de minte, o transpirație rece, sau o sete de luciditate. Nevoia de a rânji, ca ultim resort.

Blogul ăsta nu e nici ‘Maica Tereza’, nici ‘Sulurile de la Marea Moartă’. Dar oferă azil sufletelor condamnate să nu se regăsească în realitatea imediată, deformată.

E un colț unde ne încruntăm la prostie, suspinăm degeaba și, din când în când, ne amintim că a fi român înseamnă mai mult decât să-ți placă ciolanul cu fasole, micii, sarmalele, manelele, femeia rubicondă, bârfa, trădarea, oportunismul, salvarea aparențelor, să fii mai șmecher decât alții și mai hoț ca tatăl tău, scurtăturile, eludarea legii și a regulilor, adaptarea Universului la peticul nostru mioritic de cer, narcisismul de neam și mândria seculară de a fi ceea ce suntem – fără să înțelegem pe deplin ce suntem- și să te plângi la coadă de toate acestea. A fi român nu este o rușine, la urma urmei. Este doar o disfuncționalitate specifică.

Nu sunt influencer. Doar un deformator de opinie.
Sunt doar un blogger care scrie fiindcă, dacă n-ar scrie, ar exploda. Și n-ar fi păcat să mânjesc pereții?

Rămâi! Dacă ai un ascuțit simț al umorului, stomac pentru adevăruri nedigerabile și o înclinație masochistă spre introspecție.

Pleacă! Dacă te iei prea în serios și te consideri țandără de os sfânt.

Blogul Damblarin: Nu e pentru oricine. Dar poate fi exact pentru tine!