„Un om educat nu este neapărat și unul cult. Există oameni foarte bine alfabetizați științific, însă din punct de vedere cultural sunt zero”. (Radiografia inculturii românești…)Laura Macavei 15. 01. 2025 adevărul.ro
Același lucru este valabil și în cazul analfabetului politic cu studii superioare.
Cu regret o spun, nu mă surprinde profilul de ‘căpșunar’ al diasporeanului plecat din te miri ce sate în Occident și care l-a votat pe Simion, ‘ca să o ducă mai bine la întoarcere !!!’ (mai mult nu-i încape în lădiță).
Ci mă șochează IT-iștii și inginerii plecați din Pitești, de exemplu, care au același tipar de gândire politică ca și culegătorul de mai sus.
Aceștia sunt genul de persoane care la locul de muncă vorbesc despre acasă iar acasă vorbesc despre locul de muncă. Alte subiecte nu există în biblioteca lor din rumeguș presat de Ikea.
După modul în care a ajuns diaspora să voteze, reiese că nu a mai prea rămas prin țară mână ieftină de lucru. Dar și faptul că învățământul superior românesc nu reușește să formeze indivizi echilibrați, cu o minte deschisă și receptivă la nou, integrați intelectual în modernitate.
Ci doar niște tehnicuși captivi sferei lor de specialitate.
Sigur că și ‘efectul TikTok’ își are meritul lui în acest rezultat. Și ‘epoca post-adevăr’, în care nu mai contează faptele ci doar spectacolul.
Plus exasperarea indusă de o clasă politică coruptă și incompetentă, croită parcă pe tiparul pisicii care cade tot timpul în picioare, de 35 de ani.
Plus indiferența cronică vizavi de tot ceea ce se află în afara bulei personale, a unor generații blazate, care nu au cunoscut monstruozitatea dictaturii comuniste, ca să aibă un element de comparație cu ceea ce au azi. Inclusiv libertatea de a ieși din țară și a lucra pe bani frumoși.
În calitate de diaspora, ar fi trebuit să îți deschizi ochii și să vezi că ceea ce te-a atras la nivelul de trai din Occident nu poate fi livrat de un sistem totalitar de tip rusesc. Altfel ai fi emigrat pentru un trai mai bun direct la Moscova.
Nu trebuie să fi mobilat intelectual cu dormitor stil ‘Ludovic al -XIV-lea’ și oglindă de cleștar, ca să poți observa în jurul tău, în Occident, o realitate ce nu poate fi ignorată:
nu există o altă formulă politico-economico-socială, care să producă același procent de emancipare materială și spirituală pentru omul de rând, așa cum o face democrația liberală cu stat de drept și economie de piață liberă. Pentru elite însă, poate și Rusia…
Toate acestea fiind zise, nu poți tu, diaspora, omite faptul că, votarea din răzbunare, nu va produce efectele de progres pe care afirmi că te aștepți ca votul tău să le producă în România. Este o omisiune imposibilă !
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Problema cu adevărat mare este că ceea ce scriem noi, pro-europenii nu poate fi înțeles de ceilalți. Spun asta dintr-un punct personal de vedere, că am o verișoară în Germania care e fan GS. Și culmea e că acolo, muncește, dar dacă ar veni în țară ar freca duda. Lor le place biciul, că de el știu să ascult, de asta îl iubesc pe GS. Și mai grav este că sunt multe femei, printre care și vară-mea care nu au văzut mai departe de p…a și care cred că bărbatul e dumnezeul lor atotputernic, cât de fapt există o balanță între cei doi și fiecare are aceleași drepturi.
Că mă tot gândesc cum ar trebui formulat ca să înțeleagă. Am încercat cu :”îl vor trimite pe bărbatul tău să lupte pentru ruși” și nu a mers.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Alina, adevărul este că nu poți dezvolta gândirea critică la un analfabet funcțional. Nu îl poți determina să analizeze nuanțele, diferențele subtile ale realității. El acționează pe bază de emoții primare, nu raționament. De aceea este atât de ușor de manipulat cu idei de genul ‘ne întoarcem acasă că ne va fi mai bine cu Simion’…
Sper să fie mai mulți cei care înțeleg că acest Simion nu are cum să ofere o astfel de perspectivă, cu viziunea pe care o are.
ApreciazăApreciat de 1 persoană