AMERICA ARE TALENT

Fără doar și îndoială, America are talent.

Ei sunt maeștri divertismentului. Și ai tehnologiei. Ei dau tonu cu diapazonu, iar restul lumii se străduiește să țină valsu cu ei, călcându-se pe bombeuri.

Au chiar și o viză specială numită Talent Visa. Se acordă celor cu realizări remarcabile din foarte multe domenii.

Și au chiar și ‘vânători de creiere’ peste tot în lume, specializați cu identificarea IQ-ului pe plus și aducerea lui pe tărâm american.

Ce este demn de reținut însă, este faptul că geniile care țin America în topul tehnologiilor, nu sunt americani. Sunt emigranți. În timp ce americanul de rând, ‘profund’, devine tot mai autosuficient, mândru și izolaționist.

Însă unul dintre cele mai controversate talente din istoria Americii, care este capabil să explice Orientului Mijlociu că expresia ‘Baie de sânge în Marea Roșie’ e de fapt ‘decât’ un pleonasm și să amenințe pe oricine e împotriva lui că va sfârși ca un produs Ikea, în bucăți, se definește sec ca, Trump.

America de sub administrația democrată (așa cum o descrie Trump) pare desprinsă din Halloween DC. Cu Nosferatu ca primar, Frankenstein ca instalator și Dracula ca lăptar. O lume în care la ora exactă nu iese cucu, ci lupu. Care urlă la lună ziua în amiaza mare. Cu o atmosferă sfâșietoare în care până și brânza e puturoasă, vinul e învechit iar icrele sunt negre.
Pulberea virală plutește amenințător, ascunsă printre firele de praf, copiii sunt avortați după naștere iar mielul pascal are ghiare și latră.

Trump ăsta, ar fi în stare să inscripționeze pe bombele nucleare: ‘PROPERTY OF AMERICA GREAT AGAIN. PLEASE RETURN !’

Nu degeaba experții în sănătate mintală americani declară că Trump prezintă semne clare că a pierdut contactul cu realitatea. Și în loc să îl caute unde l-a pierdut, el îl caută sub stâlpul de iluminat din fața vilei. Păi dacă acolo e aprinsă lumina ?! Right ?

Cât privește logoreea … Acel dribling oratoric cu călcâiul, prin care Trump trece de la mezeluri la supozitoare și apoi la înălbitor pentru curățarea Covidului, minute în șir, fără număr, fără număr, necesită clemență. Fiindcă  e vorba de demență. După părerea mea și a altor specialiști…

De când ascensiunea lui Trump la a doua președenție se conturează tot mai contondent, restul lumii a ajuns să ia umorul negru hei-rupist-trumpist, tot mai în serios.

Prin contrast cu Trump, Xi Jingping pare acum un moșuleț blajin, care zâmbește oblic și tâmp, în timp ce face cu mâna stând cu spatele la audiență.

Nu degeaba, lui Stoltenberg, fostul Secretar General al NATO, îi tremura buza de sus și i se zbătea ochiul drept de câte ori auzea de Trump.

Dacă Trump ar beneficia de facilitățile de care beneficiase Ceaușescu la un moment dat, adică, de un balcon cu microfon, orientat către pădure (pădure în care erau plasate discret boxe imense, cu ovații și aplauze cu tot) nu s-ar mai duce nici la veceu, cât ar fi ziulica de lungă. Ar face o M.A.G.A mare, pe crac în jos, fără să clipească. În timp ce ar explica cu aplomb că numai el este capabil să…’Keep the shit together !’

Debilitatea discursului care insultă până și inteligența unui copil de grădiniță, este dublată de un talent oratoric, al unui individ vecin de palier cu Sindromul Tourette, Paranoia, Al Capone, și Sindromul Mesianic.

Greu de înțeles cum o persoană în deplinătatea facultăților poate fi sedusă de talentul fără acoperire al unui saltimbanc portocaliu, care visează la fotoliul pătrat din biroul oval.

America are talent. Categoric ! Precum și umor.

Dar are acum și rara oportunitate de a inventaria numărul total al consumatorilor de talent distopic de pe teritoriul său.

După alegeri. Când se va cunoaște numărul exact al votanților lui Trump.