LIMITATORUL DE SARCINĂ

Era alcătuit din elemente contradictorii și aflate în antiteză. A venit pe lume dintr-un calcul și un regret. Calculul greșit al lui maică-sa și regretul tardiv al lui taică-so.

O striga pe maică-sa ‘Trompă uterină’ și pe tac’su ‘Varicocel’.

Fiindcă, considera el, din cauza lor ajunsese el sarcină extrauterină și i-au trebuit câteva luni să înoate înapoi. În spațiul amenajat ca un loc de refugiu situat în vârf de stâncă, cu hăul aflat dedesubt.

Și cum un ghinion nu vine niciodată singur, s-a trezit cu un ombilic atât de lung că s-a văzut obligat să învețe să tricoteze. La naștere i-a dat mileul tricotat din fir de ombilic doctorului. Ca să își pună peștele de sticlă de pe televizor pe el.

La moașă nu i-a dat nimic. Decât un atac de cord. Că s-a luptat cu ea să nu fie evacuat din camera de hotel cu ‘all inclusive’, de moașa s-a sucombat pe ea. Iar el a rămas obosit pe viață și cu pleoapele căzute până la jumătatea pupilelor, de zici că e beat tot timpul.

A avut o copilărie prelungită, marcată de diverse sarcini. Pe care le primea de la părinții iubitori și preocupați de educația copilului.

Cum ar fi, de exemplu, băgatul degetelor în priză. Ca să-l facă să înțeleagă ce și cum e cu sarcina electrică.

Ajuns greu și chinuit la stadiul de adult deloc prematur, primea sarcinile de serviciu pe linie ierarhică cu o oarecare reticență. Fugea de mânca pământul cu cernoziom cu tot numai când auzea cuvântul ‘sarcină’.

Se calificase pe post de macaragiu-mecanic-trolist. Ajunsese să lucreze pe o macara cu sarcina maximă de 5500 kg la vârf. Peste week-end agăța în cârligul de la capătul cablului de forță al macaralei, betoniera. Apoi lăsa macaraua în sarcină.

Colegii îl porecliseră ‘Limitatorul de sarcină’. Pentru că așa îi spunea el nu la dispozitivul care acționa asupra supapelor pentru a asigura stabilitatea macaralei ci, prezervativului.

Când nevasta i-a rămas totuși însărcinată din cauze extra conjugale, ea l-a înștiințat că va fi viitorul tată prin metoda psihologiei inverse.

L-a întrebat cum ar reacționa el dacă ar afla într-o zi că e gravid.

Iar el i-a răspuns că ar accepta sarcina, atât timp cât nu e extrauterină.


Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „LIMITATORUL DE SARCINĂ

  1. După ce că fizicul cu a ținut cu el nici de învățat nu a învățat nici macar viril nu a fost dar bine ca primea de lucru. Frumos scris te-ai jucat frumos cu cuvintele Poza geniala.

    Apreciat de 1 persoană

Răspunde-i lui Stil unic! Anulează răspunsul