ARGOUL CA O PENIȚĂ

Veți afirma că în textele lui Damblarin găsiți mai multe deformări de cuvinte și expresii argotice decât folosește tot Bucureștiul într-un an.

Și nu am să vă contrazic. Fiindcă muncesc din greu pentru acele ghidușii stilistice, tocmai pentru efectul umoristic pe care îl degajă, prin plasticitatea lor.

E nevoie de creativitate și ingeniozitate pentru a opera cu argoul în text. Iar argoul reprezintă o reconfortantă evadare din tipare, care îi recompensează pe cei cu un acut simț al umorului.

Prin cuvintele sale alternative, care capătă un sens neobișnuit atunci când sunt asociate cu o formă banală de expresie, argoul, exotic și familiar deopotrivă, pur și simplu te prinde în mrejele bunei dispoziții.

Glumeț și sprințar, reprezintă o altă dimensiune estetică a limbii române. Dimensiune care șochează. Deci, captează cu ușurință atenția publicului.

În Occident, de exemplu, stilul jurnalistic a început să adopte de mulți ani o abordare mai familiară, mai accesibilă, mai expresivă, prin producerea de surprize lexicale. Ca să compenseze banalitatea de exprimare la care se ajunsese.

În România argoul a fost scos treptat de sub stigmatul comunist, al cărui limbaj de lemn se simțea amenințat de argou. Și a ajuns ca în prezent să reprezinte o variantă alternativă la limbajul literar.

Argoul românesc este dotat cu un specific atât de pronunțat încât nu poate fi tradus în alte limbi, fără să-și piardă strălucirea și forța de aluzie.

Trebuie să te fi născut român și să fi crescut român până la vârsta maturității, cel puțin, ca să poți savura argoul românesc.

În concluzie, argoul încapsulează satisfacția în fața expresivității, a vivacității inventive și a pitorescului. Și face ca textul scris să devină mai atractiv și mai accesibil unei categorii mai largi de cititori, tocmai prin faptul că se infiltrează mai ușor la nivelul universului lor familiar, cotidian.

La cât mai multe lecturi ale argoului damblarian, vă doresc !


Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Un gând despre „ARGOUL CA O PENIȚĂ

Răspunde-i lui Stil unic! Anulează răspunsul