MEMENTO MORI

Iau un punct de referință

Din folclorul nostru chipeș :

Când deja alții aveau conștiință,

Noi de abia-l aveam pe Țepeș.

oOo

Marcați de neputință

Și captivi în inhibiții,

Când alții aveau credință,

Noi excelam în superstiții.

oOo

Am devenit datornici

De când căzut-au dacii;

Ridicat-am pe nemernici,

Dar am doborât copacii.

oOo

Popor născut din asuprire,

Ce fu de secole pribeag,

Ajuns-ai azi bolnav din fire

Și cu năravul tot beteag.

oOo

Crezut-ați că în lumea asta

Noi suntem chiar mai sfinți ca aștrii,

Și că de n-ar fi fost ‘Năpasta’

Ne-ar fi ajuns la cer pilaștrii.

oOo

Ooo, nație de poeți paria

Cu mintea veșnic pervertită,

Ne-am făurit din vers istoria

Cu pana viclean ascuțită.

oOo

Și vrem ca occidentalii

Să ne creadă epigonii,

Ba chiar votăm acum penalii

Să ne primim cu toți ploconii.

oOo

Român sărman, trufaș și gol,

Ce abia ai scăpătat în lume,

Dă-ți privirea roată-n ocol

Și încearcă de ia aminte bine.

oOo

Minciuna și hoția

La rangul de virtute,

Nu fac ca împărăția

Să aibă multe turte.

oOo

Ci munca, vrednicia,

Perseverența, onestitatea;

Nu tupeul și meschinăria

Ar trebui să ne dea identitatea.

oOo

Sărman arbore tracic,

Chiar nici nu mă mai mir

Că din lupul alb, cel dacic,

Am ajuns oi negre de Kashmir.

oOo

Zici: „Sunt mândru că sunt român!”

Ai de ce ? Răspunde-mi de îndată!

Căci și boul ce rumegă la fân

Mugește mândru în poiată.

oOo

Până când mentalitatea

Tu nu ți-o vei schimba,

Nu blama ‘Fatalitatea’,

Căci e numai vina ta.

oOo

Destinul ți-a fost tragic

Că așa ți l-ai făcut,

Te-ai resemnat nostalgic

Privind numai spre trecut.

oOo

Și acum susții cu ostentație

Că tu ești așchie de os sfânt,

Dar n-ai fost marcat de civilizație

Că te-au legat alții de pământ.

oOo

‘Deșteaptă-te române

Din somnul cel de moarte!‘

Scutură-te de sine

Și treci rapid la fapte!

oOo

Nu te mai victimiza

Cerșind cu mâna-ntinsă,

Ridică-te și fă ceva,

Nu murmura cu vocea stinsă.

oOo

Căci șezi pe munți de aur

Dar mănânci încă mămăligă,

Lași altora al tău tezaur

Și tu te chircești într-o colibă.

oOo

Pe undeva adânc, căzut prin propria temniță,

Cred că mai fumegă un muc ce încă nu s-a stins;

Și de te vei urni unit, popor fără conștiință,

Poate vei mai renaște ca jarul cel încins.

oOo

Dar de mai insiști mult în propria-ți aberație,

Cum secole de-a rândul făcut-au predecesorii,

Pe istoria milenara și pe destinul tău că nație

Va sta scris nimic mai mult decât:

MEMENTO MORI !