CĂTRE DOMN MINISTRU SPITALELOR ȘI SĂNĂTATE

Am ajuns pe patul de spital. Mi-au intrat buzele în gură și am o paloare ușor mortală. Mi-am suflecat gingiile ca să scap de neliniștile ortografice și să vă pot scrie această scrisoare avertisment. Tocmai de aceea vă scriu cu o limbă de moarte. Limba vecinului de salon (singura pe care am găsit-o).

Vă scriu dintr-un spital ultimul răcnet. Adică, aici îți dai ultimul răcnet. După ce te dai jos de pe pereți…Nu ar mai trebui să fiu în viață ! Dar m-am încăpățânat să trăiesc, ca să pot să povestesc și ca să v-o dovedesc.

Cum am comis imprudența să ajung aici, poate vă întrebați ? Simplu: mi-a intrat o unghie-n carne și s-a infectat. Am chemat SMURD-ul dar a venit Surdul (un țigan aciuit de generații prin partea locului) ca să mă ducă la spital.I-am dat căruțașului o căruță de bani ca să picteze o cruce roșie pe partea din spate a căruței și în timp ce își rotește capul să strige: ‘Nino…Nino’, când intră-n depășire. Să nu mă bârfească lumea că nu am avut bani nici de o ambulanță. În vehiculul cu tracțiune animală (plus dobitocu de la hățuri), am stat în poziția de lumânare cu unghia-n sus de durere și de echilibru.Până la intrarea pe poarta spitalului, am fost condus de un alai de 20 de babe de la noi din sat, care au fugit după căruță tot traseul. Ca să pupe crucea.

Încă de la intrarea pe poarta spitalului, semnele  rele au început să se arate (deși eu nu cred în minuni). A început să mi se zbată pleoapele. De usturime. Că calu beșea-ntr-una de parcă păscuse ardei iuți. A început să plouă în holul de la Urgențe. Noroc că ambulanța avea coviltir și am stat ca boieru. Pentru că era o coadă pe patru rânduri, ca la supermarket când se fac reduceri de adăugiri la prețurile de plastic. Erau unii cu rănile deschise de la atâta așteptat, că așteptau de o lună să se primească tifoane, leucoplaste și Rivanol. Primiseră exact când am sosit eu și era mare vânzoleală (a venit și televiziunea să înregistreze evenimentul pentru posterioritate).

Când mi-a venit rândul s-au uitat la mine în priviri, nu la unghie și m-au întrebat ce am. Eu le-am arătat unghia. Dar ei mi-au spus că m-au întrebat ce am, nu ce mă doare ! Și le-am arătat că am un porc și un vițel pliați într-un plic. Au luat rapid plicul (ca să nu se strice, că era cald în luna iulie).După plic m-au repartizat la analize în regim de urgență și mi-au sosit rezultatele înainte să ajungă sticluța în laborator. Au zis că sunt gravid, pentru că analizele indică existența unui corp străin în corpul meu…Eu le-am zis că e unghia intrată în carne ! Dar ei mi-au zis să nu îi învăț eu pe ei meserie. Pentru că ei se folosesc de o veche tradiție de interpretare astrală a analizelor, care nu a dat niciodată greș. Toți au murit după cum au interpretat ei !

Așa că am ajuns pe masa de operație. Dar înainte să-mi deschidă cezariana, chirurgul, un domn foarte amabil și săritor (îi săreau mâinile de la Boala Parkinson), mi-a făcut o propunere în particular. A zis că dacă mai pot plia în niște plicuri alți patru viței umpluți cu purcei de lapte, îmi face și operație de mărire de penis. Gratis. Eu i-am zis că decât să îmi facă mie operație de mărire de penis mai bine să o strâmteze pe baba mea. A zis că e prea complicat și costă triplu. În schimb penisurile le are deja conservate-n saramură, de la alte autopsii. Am refuzat. De frică să nu mă trezesc cu vreo sulă de negru și să râdă lumea de mine că am stat la plajă cu cearșaf cu gaură pe mine…M-au legat tot cu curele și catarame, de parcă eram Michael Jackson. Au început să mă deschidă. Cu un bisturiu cu care tăiaseră ceapă sau ceva verdeață…mirosea ca și atunci când fierbe nevastă-mea lături la porci. Eu nu simțeam nimic (cred că îmi puseseră bromură în ceai).La operație participau mai mult din plictis chirurgul, o asistentă și o stagiară.

Asistenta era frate cu chirurgul, dar îl angajase pe post de soră medicală la spital. La un moment dat chirurgul a atins o arteră de a început să țâșnească sângele din mine ca dintr-o magistrală spartă cu rahat din capitală. Chirurgul o cerut rapid un bandaj, o fașă…ceva. Nu aveau. Atunci stagiara s-a sacrificat cu un gest sălbatic și a rupt de la spatele fustiței o fâșie. Chirurgul a luat-o grăbit și s-a șters pe frunte, că-l gâdila transpirația. La chirurg i-a plăcut ideea și a mai rupt și el o fâșie. Dar din partea din față. Și a aranjat-o sub formă de evantai la buzunaru de la piept al halatului. Dom’le Ministru, v-o spun ca între bărbați (dar să rămână între noi). Avea stagiara asta niște bichinei…Doamne dom’le Ministru…beji ! Și cum stătea chiar în dreptul capului meu cu ei,  știți cum miroseau ?…Sfântă Fecioară pururea… Din piele…a mașină nouă !

Mi-am rulat buzele în jurul gingiilor ca la ‘Cordon Bleu’, ca să nu încep să gem. Atunci, în clipele alea, mi-am spus pentru prima oară în viață că dacă o să ajung să mor pe masa de operație, o să regret mult după aia. Pentru că uite la câte lucruri nu am apucat să mă uit de aproape pe lumea asta…Doctorul a observat că nu eram atent și nu mă puteam concentra la operație, așa că mi-o stâns lumina ochilor aruncând o mănușă chirurgicală peste pupilele mele. Cred că folosise degetele de la mănușă pe post de prezervative, fiindcă…aveau un gust ciudat ! Asistenta și stagiara îmi întorceau organele pe dos în timp ce căutau fetusul cu lanterna și cu o lupă de bibliotecar. Asistenta sugea o suzetă în timp ce-l striga pe copil (ca să-l ademenească). Între timp, chirurgul le povestea ultimul episod dintr-un serial coreean cu doctori imperiali fugăriți de dușmani…Le-a atenționat pe fete (plesnindu-le părintește peste buci) să nu-mi încurce mațele. Una a luat atunci mațele pe ambele două brațe și cealaltă a început să depene ghemu. Nu a fost rău. Doar că la montare mi le-au mufat invers. Și acum, din stomac, pleacă mațul gros iar când merg la veceu  mă șterg la intestin…

La un moment dat am auzit ( că nu mai puteam să văd) cum începe cucu de la ceasul cu cuc din sala de operații, să behăie de șaișpe ori. Au oprit totul brusc și dintr-o dată și în timp ce se îndreptau spre ieșire, chirurgul ajunsese cu povestirea la momentul în care ea se sărută cu emisarul regelui, fratele ei vitreg, dar el nu știa că nici ea nu știe…Mi-am dat seama că sunase de final de tură. Am rămas acolo singur cuc. Adică cu cucu, mă scuzați. Am crezut că vine schimbul doi, dar pe schimbul doi îl dăduseră afară din buget.

Nici nu știu când s-a furișat tanti doamna de servici și mi-a luat de pe ochi prezervativele. Curioasă din fire, nu s-a putut abține să nu arunce o privire înăuntru, la mine în carcasă. Fiindcă o lăsaseră deschisă, cu drobul de miel la vedere. Între ficat și splină strălucea ceva metalic. Uitaseră o foarfecă chirurgicală din oțet inoxidabil. Eu începeam să mă dezmorțesc. Așa că atunci când doamna de servici a băgat mâna după foarfecă (ca să o uzeze în scopuri casnice ulterioare), m-am gâdilat la splină. Dar nu am râs. M-am abținut. Din respect pentru o femeie truditoare. S-a uitat la mine cu o deosebită defecțiune în priviri și mi-a făcut semn să tac, să nu o spun la nimeni. Drept recompensă s-a îndurat și a presărat câțiva pumni de clor peste măruntaiele mele, ca să nu tragă muștele. Și mi-a șoptit consolator: ” – Stați liniștit, nu vă mișcați. Până mâine vă uscați !” Apoi a început să facă spume pe jos și să fluiere ‘Hells Bells’ a lu’ ăia a lui AC/DC. Din când în când mai rezema coada la mop de capul meu legat în chingi…Nici nu știu când s-o făcut noapte după ce o stins tanti doamna lumina. Toată noaptea am avut arsuri la stomac. Să nu-mi fi picat bine clorul ?

A doua zi, pentru că fetusul nu era de găsit, au vrut să mă coase la loc. Dar ața dentară și firul de macrame se terminaseră de mult. Așa că m-au cusut cu un fir de nichelină recuperat de la un reșou defect . Ca să nu se destrame, au topit capetele firului cu o brichetă de m-au ars cusăturile, de numa numa.  Da numa bine că așa au cauterizat fermoarul pe care mi-l făcuseră de la mărul lui Adam și pân’ la celălalt organ. Care-i place lu’ madam…Apoi m-au băgat într-un sertar mare din frigiderul de la morgă, promițându-mi că, de îndată ce se eliberează vreun pat, mă scot de acolo. Au îmbibat o șosetă spartă (prin care se vedeau degetele de la piciorul unuia) în cloroform (ca să mă adoarmă). Dar din grabă mi-au aruncat-o pe ochi, nu pe nas. S-a scurs tot cloroformul în ochi. Atâta a putut să usture de am plâns toată noaptea în culori. Noroc că după trei zile s-a eliberat un pat. Era unul care-și petrecuse averea și ultimii ani prin spitale. Am auzit că ar fi zis către ceilalți condamnați (ce ispășeau ca vecini de pat cu el) că după ce a supraviețuit condițiilor spitalelor românești atâția ani, IADUL i se pare mai mult o glumă pentru speriat săracii, ca să doneze pentru bogați de bună voie, chiar și pe timp de criză. Așa că a intrat în greva foamei și s-a sucombat pe el de bună voie și împăcat cu destinu. Spre norocul meu…M-au dus direct în patul recent protestatarului. M-au așezat cu nichelina în sus, ca să nu mă confunde asistentele când veneau băute să facă injecțiile cu Penicilină V în venă la narcomani. Oricum, mie nu îmi mai rămăsese decât o venă. Aia de se oferise chirurgul să mi-o lărgească. Așa că nu-mi făceam emoții…

A doua zi am și comis un accident cum m-am dat jos din pat. Nu cardiovascular, că nu am cunoștințele necesare. Au dat cu motorină pe jos, pe mozaic, contra purecilor. Io nu am știut și am alunecat. Am tras un cur de ciment de mi-o clănțănit proteza-n gură ca rulmentu la patent și am înghițit-o. S-o înțepenit la ieșire, pe partea aialaltă. Că intestinu subțire nu îi așa de gros ca mațu gros. Acuma necazu mare îi că de câte ori dau să mă șterg, mă mușc de dește făr’ să vreau. Tăt îs plin de răni și de urme maronii pe deștele de la dreapta, mână cu care încerc să vă scriu (tăt aia cu care mă și șterg). De aia zic, că sper corect să vă pot scrie gramatical.

Dom’le Ministru, vă descriu acum viața de salon cu tradițiile ei. Începând de la intrarea în spital unde, dacă vizitatorii nu cumpără bilete direct de la portar ( își tipărește el tot timpul) acesta schimbă zilele de vizită după cum vrea neuronul lui zglobiu și nu îi lasă să intre. Nu primește produse în natură…Dacă nu plătești pensie alimentară cu regularitate la femeia care spală și mătură prin salon, nu se bagă și pe sub patul tău. La fel și cu cele de la spălătorie, care spală lenjeria de pat. Cu diferența că alea nu se bagă pe sub cearșaful tău…Doctoru, când vine în vizită pe secție, începe să-l tamponeze între deștele de la picioare pe ăla de lângă ușă, la care îi supurează opăriturile de azi iarnă (că o jucat fotbal desculț prin zăpadă). Apoi continuă să-l tamponeze pe următorul, pe hemoroizi. Și la final, mă tamponează și pe mine în gât (că o zis că eu sunt singuru care face gât în salon, din tătă secția). Io i-am zis să înceapă să mă tamponeze pe mine mai întâi, că ceilalți și așa nu simt gustu…

Cât despre cât trebe să dăm la doctorii ăia mari…nici nu-i bine de povestit. Că vă lăsați de politică și afaceri toxice cu medicamente expirate și vă apucați de operat…Și ar pierde țara asta un politician corupt de valoare…

Doctorii și asistentele mai cu carte îi învață pe cetățenii mai fără carte dar plini de ghiuluri și lănțoace de aur la gât și la dinți, cum să fenteze și să beneficieze de sistemul asigurărilor de sănătate, chiar dacă nu au cotizat un leu. Pe când noi, cei care plătim la sănătate de ne ia boala, uite în ce hal suntem netratați. Dacă nu venim de acasă cu tot ce avem nevoie (atât noi cât și personalul medical) suntem muritori instituționalizați…

Mâncarea e cum e, când e, că mai mult nu e, deși ar trebui să fie…Dar și când e, e ca la porci. Să mă scuze nevinovatele patrupede râmătoare. Cred că nici ele nu ar mânca-o. Că s-ar constipa. De aia, eu cred cu tărie-n convingeri și în mod irevocabil că așa nu se mai poate! Sau ? Dumneavoastră ce credeți, că nu sunt sigur ?

Aștept un răspuns cât mai la obect și documentat pertinent. Și dacă se poate, cât mai sunt încă în viață. Că nu cred că mă liberează până mai am ce să aduc de pe acasă. Da după aia îi târziu…Îmi găsesc tot felul de boli inimaginare, ca să mulgă de pe mine și amărâta aia de acasă (care o început nebuna să bată doba că vine să se interneze și ea, ca să mai apuce cu mine)…Da nu ne ajung animalele pentru amândoi, dom’le Ministru.

Așadar, din motive de consecință, profit și pe această cale dom’le Ministru și vă somez, că eu unul protestez : – VREAU SARMALE FĂRĂ OREZ !

Semnează un pensionar atât de constipat anonim, încât i-a intrat cearșaful de pe patul de spital și…încă nu i l-au putut scoate…

PS 1: Io vă rog să vă grăbiț, că-ncep iară să sughiț.

PS 2: Vă trimit mai jos o poză cu baba mea, care vă salută și ea protestatar…