Analizând apetitul extremist exprimat prin voturile pentru prezidențiale și legislative, reiese că s-a inflamat orezul la români.
Vă dați seama cât de pline de ură vor fi sarmalele de sărbători ? Mai ales că deja, după cele două runde de votări, s-a împuțit și varza murată în România, de miroase a bombă ecologică în toată Europa. Dar la cât de mărunțite și tocate au arătat rezultatele pentru Parlament, cred că ar trebui să vorbim mai degrabă despre sarmale detonate.
Privind retrospectiv, stau și mă întreb dacă Sindromul ăsta, al ‘Colonului iritabil’ la români, se poate vindeca în câteva luni, până la următoarele prezidențiale ? Sau o să ne cufurim extremist și la următorul scrutin ?
Cred că acest sindrom istoric este adânc înfipt în curul românilor de pe vremea romanilor. Când colonistul ateriza cu colonul plin de speranțe în nou cucerita provincie romană, Dacia Felix. Și descoperea că Agenția de Turism de la Roma exagerase cu descrierea condițiilor de cazare și vederea panaramică, care nu avea orizont.
După care, copiii ‘latini’ ai fostului colonist roman cu fosta băștinașă dacă, trecuți prin procesul de colonizare, moșteneau colonu iritabil al tatălui mamii lor. Că îi mânca în cur să se urce în vârf de cracă de codru verde, ca să urmărească cum treceau năvălitorii prin văi, după ce romanii s-au retras la sud de Dunăre.
În scurgerea veacurilor, pe care nimeni nu a mai știut să le numere, colonul iritabil s-a transmis din generație în generație pe cale orală. Și pe cale de consecință. Fiindcă, de foame, ‘latinii’ (care se transformau treptat și pe nesimțite în ‘valahi’) ieșeau cu hemoroizii la păscut. Ca să nu le mai chiorăie iritabilul…
Chiar și lehamitea manifestată prin lipsa apetitului pentru progres, atât de înduioșător încapsulată în expresia ‘A te durea în cur de toți și de toate’, trădează existența neîntreruptă a acestui sindrom antic și incurabil (incurabil = în cur abil).
Continuitatea sindromului colonului iritabil la români pe acele meleaguri ajunse de poveste, este documentată de către lingviști, culegători de folclor și etnografi, în formarea bogatului folclor din jurul subiectului (vezi CUR-DEX ).
Pe vremea lui Țepeș deja era o tradiție să ți se scarmene colonu cu bradu de Crăciun. Chiar dacă te trezeai cu efecte secundare. Cum ar fi, râgâitul de așchii conifere cu aromă de cetină. Spre iritarea domnitorului.
Apoi valahul, în creativitatea lui necontestată, a găsit o figură de stil, poetică, cu care să înlocuiască conceptul de ‘Colon iritabil’ (ce amintea de colonizarea romană, care a usturat rău). Și a creat conceptul, sută la sută autohton: ‘A ți se urî cu binele’.
De câte ori un valah îl observa pe un altul că se scarpină de urdori la ochiul maroniu, îl întreba cu subînțeles:
– Ți s-a urât cu binele, ai ?
Ajunși în modernitate, constatăm că acest istoric reflex nervos vegetativ, de a ni se urî cu binele și de a ne scărpina în cur chiar și dacă nu avem limbrici (când totul părea că merge atât de bine !) s-a conservat la nivel de societate românească dincolo de orice așteptări și de orice speranțe.
Așadar, tuturor celor indeciși, le recomand să-și facă o colonoscopie. Așa, preventiv. Ca să scape de incertitudini și ambiguități electorale.
Și să înțeleagă, în perspectiva realegerilor prezidențiale, cărui tip de colon iritabil aparțin: celui cu floră microbiotică vestică, sau celui cu roșeață antibiotică estică…
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin 