PREMONIȚIE

Am avut o noapte agitată. De coșmare. Că am un coș mare pe gât. Capul…

Ceva plutea inert în aerul nopții. Într-un târziu mi-am dat seama că acel ceva eram chiar eu. Pluteam undeva între veioză și candelabru. Pe spate, cu capul, mâinile și picioarele atârnând neputincioase în jos. Ca și cum o forță malefică, o entitate cu intenții nosocomiale mă răpea prin metoda levitării cu levierul, după o ‘Întâlnire de gradul IV’.
Cineva îmi executa forțat o gargară cu albastru de metil.

Pupa-m-ar în spam ! În puii mei golași !…(am reușit eu să îngân cu năduf, printre gâlgâituri).

Deși gesticula cu expresivitate nucleară, cu aere de ‘ancient alien’, ceva îl dădea de gol că e mioritic. Mirosea a slănină afumată cu cauciucuri de Dacie.
Vorbea râgâiaca veche cu un ciudat accent chirilic și agheasmă de prună.
Și avea niște piulițe deșurubate la mansardă, care zăngăneau când intra legănat cu capul în curbă.

Părea că se grăbește, că îi năștea amanta. Amanta nu era o prostituată de lux. Doar din Benelux…(de unde naiba știam eu toate detaliile astea ?!)

‘Ucigă-l Toaca’, era învăluit într-o pâclă întunecată, care nu îmi permitea să îmi dau seama cum arată.

Dar pentru că observase că mă împotriveam influenței lui perfide și grobiene, mi-a râgâit cu ceapă cariată, direct în față:
– Tu crezi că cei ca tine mai contează ca număr ? Că mi se pot împotrivi ? Când țara geme de prostia și ‘misefâlfâismul’ specifice ?…

Dimineața m-am trezit sub pat, tremurând și sugând viguros la o șosetă. Noroc că nu dădusem de chiloți. Eram leoarcă. Sub pat mi-am găsit în sfârșit și cheile de la frigider.

Dar mă turba ideea că nu știam cine m-a chinuit toată noaptea. Oare ce mi-a declanșat coșmarul ăsta suprarealist ?! Că doar nu primisem nici o veste șocantă ca să…Ia stai ! Nu cumva…? Ba da. Asta era !
Mă sunase noră-mea panicată deunăzi:
– Socrule, a înnebunit lumea ! Păi dacă și taică-meu, care, vorba aia, e un om bun la suflet și la locul lui, a ajuns să îl suțină pe George Simion ca președinte !!! Păi ce o să se aleagă de țara aia ?!?…

Dacă poți scoate ceva bun din ceva rău înseamnă că ești artist. Credeți-l pe Damblarin pe cuvânt de pamfletar.

Deci, pentru că sunt un artist, nu am plâns restul zilei cu lacrimi. Am plâns cu acrilice.