Aia nu e viață

Să te trezești hăituit de o cumplită realitate

Pe care nu o poți înțelege, accepta, cuprinde;

În fiecare dimineața deschizi ochii dați pe spate

Iar în desagă, amintiri promise în loc de merinde.

Să fii tu de vină că sistemul e într-atât de corupt?

Că profesorii predau analfabetismul din maternitate,

Încât nou născuții fură înainte să se fi apucat de supt?

Iar bunicile pupă la moaște ca să aibă nepoții sănătate?

Dacă ai ajuns să înțelegi că lumea pe care o tolerezi ești tu,

Atunci, prietene, scuză-mă că îți spun fără menajamente,

Că dintr-o infinitate de posibilități ai ales ca să fii tontu,

Cu calitatea de a fii mândru că ești din neamul lui Terente.