Iau un punct de referință
Din folclorul nostru chipeș :
Când deja alții aveau conștiință,
Noi de abia-l aveam pe Țepeș.
oOo
Marcați de neputință
Și captivi în inhibiții,
Când alții aveau credință,
Noi excelam în superstiții.
oOo
Am devenit datornici
De când căzut-au dacii;
Ridicat-am pe nemernici,
Dar am doborât copacii.
oOo
Popor născut din asuprire,
Ce fu de secole pribeag,
Ajuns-ai azi bolnav din fire
Și cu năravul tot beteag.
oOo
Crezut-ați că în lumea asta
Noi suntem chiar mai sfinți ca aștrii,
Și că de n-ar fi fost ‘Năpasta’
Ne-ar fi ajuns la cer pilaștrii.
oOo
Ooo, nație de poeți paria
Cu mintea veșnic pervertită,
Ne-am făurit din vers istoria
Cu pana viclean ascuțită.
oOo
Și vrem ca occidentalii
Să ne creadă epigonii,
Ba chiar votăm acum penalii
Să ne primim cu toți ploconii.
oOo
Român sărman, trufaș și gol,
Ce abia ai scăpătat în lume,
Dă-ți privirea roată-n ocol
Și încearcă de ia aminte bine.
oOo
Minciuna și hoția
La rangul de virtute,
Nu fac ca împărăția
Să aibă multe turte.
oOo
Ci munca, vrednicia,
Perseverența, onestitatea;
Nu tupeul și meschinăria
Ar trebui să ne dea identitatea.
oOo
Sărman arbore tracic,
Chiar nici nu mă mai mir
Că din lupul alb, cel dacic,
Am ajuns oi negre de Kashmir.
oOo
Zici: „Sunt mândru că sunt român!”
Ai de ce ? Răspunde-mi de îndată!
Căci și boul ce rumegă la fân
Mugește mândru în poiată.
oOo
Până când mentalitatea
Tu nu ți-o vei schimba,
Nu blama ‘Fatalitatea’,
Căci e numai vina ta.
oOo
Destinul ți-a fost tragic
Că așa ți l-ai făcut,
Te-ai resemnat nostalgic
Privind numai spre trecut.
oOo
Și acum susții cu ostentație
Că tu ești așchie de os sfânt,
Dar n-ai fost marcat de civilizație
Că te-au legat alții de pământ.
oOo
‘Deșteaptă-te române
Din somnul cel de moarte!‘
Scutură-te de sine
Și treci rapid la fapte!
oOo
Nu te mai victimiza
Cerșind cu mâna-ntinsă,
Ridică-te și fă ceva,
Nu murmura cu vocea stinsă.
oOo
Căci șezi pe munți de aur
Dar mănânci încă mămăligă,
Lași altora al tău tezaur
Și tu te chircești într-o colibă.
oOo
Pe undeva adânc, căzut prin propria temniță,
Cred că mai fumegă un muc ce încă nu s-a stins;
Și de te vei urni unit, popor fără conștiință,
Poate vei mai renaște ca jarul cel încins.
oOo
Dar de mai insiști mult în propria-ți aberație,
Cum secole de-a rândul făcut-au predecesorii,
Pe istoria milenara și pe destinul tău că nație
Va sta scris nimic mai mult decât:
MEMENTO MORI !
Descoperă mai multe la DAMBLARIN: Pamflet, Caricatură, Miere și Venin
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
– Fericito ! Ai petecul tău de cer, este ?
Dacă aș fi simțit și eu ca tine, cu ani în urmă, astăzi aș fi fost probabil un Ciugarin sau un Pufarin.
Pierdut în iluzii prin țara lui Papură Vodă Împărat și a lui Păcală, avocat.
Nici într-un caz DAMBLARIN !
Știi cum zîc ? 😉
ApreciazăApreciază
Foarte frumoase versuri nu pot decât să vă mulțumesc. Eu una iubesc românul, iubesc România, iubesc tot ce este românesc și sunt fericită că sunt născută aici și nici o clipă nu regret că trăiesc aici.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate inca nu e prea tarziu. Poate mai sunt romani destui ca salveze un popor. Poate…
ApreciazăApreciază
Vom vedea anul acesta !
ApreciazăApreciază
Superb, adevarat si…adevarat! P.S. Sunt cu gura plina (nu dau detalii), cu mana fina ( ca deobicei) si cu satisfactie ca mai exista oameni geniali si rationali.
ApreciazăApreciază