MENTOSANĂ

Ardelenii vorbesc cel mai mult. Nu fiindcă folosesc multe cuvinte, ci pentru că le ia cel mai mult timp să le rostească pe cele câteva.

Unui ardelean din ăsta sfătos i se spunea „Mentosană”, fiindcă avea ticul verbal de a recita o adaptare a unei celebre propoziții în latină:
„Mens sana in corpore mentosana”.
Deși, în cazul lui, ar fi sunat mai realist: „Mens sana in corpore barosana”.

Tatăl său fusese cunoscut în sat pentru versurile pline de duh pe care le scria cu degetul în tencuiala proaspătă.
Fiul marelui poet, Mentosană, străpuns de importanță, a izbucnit la un moment dat în public:
– Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am moștenit de la tatăl meu calitatea de fiu.

Pe rețelele sociale, Mentosană era un hater. Atât de mult timp scrisese cu ură din măruntaie, încât își distrusese flora intestinală.

– Unde te grăbești așa, Mentosană?
– Plec la bătălie…
De fapt, „bătălia” consta în bătutul la uși ca să vândă calendare sexi.

Mentosană era proactiv. Obișnuia să spună:
– Dacă nu poți să faci un bine, cel puțin fă două rele. Că ceva trebuie să faci, nu? Nu poți să stai așa… să aștepți să vină Judecata de Apoi, dacă n-are ce judeca…

La un moment dat, Mentosană s-a încurcat cu Acadeaua, mare producătoare de zacuscă.
Cică ei, celei care făcea zacuscă, nu-i plăcea să amestece lucrurile… Păi atunci cum faci zacuscă?!

Deseori, Acadeaua nu era în elementul ei. Fiindcă intra în elementul altuia.
Așa că Mentosană aștepta cuminte să-i vină rândul. El trăsese bonul de ordine cu nr. 5.

După ce Mentosană (mare antreprenor local) a renovat veceurile de la primărie cu pereți din sticlă, primarul a primit aprecieri că transparența administrației locale s-a îmbunătățit.

De când a auzit că IKEA s-a închis din lipsă de rumeguș, Mentosană nu mai aruncă resturile din ascuțitoare.

Alte „mentosane” memorabile, care l-au făcut pe Mentosană celebru:

„Pe baltă, la pescuit, nu dai din gură, dai din branhii. Adică păstrezi liniștea.”

„În România, în agricultură, dăunători nu sunt numite doar insectele, ci și hoții.”

„Am să le bag rumeguș în nas, ca pompele funebre la morți.”

„Măcel = Măcelărie = Colecție de măceluri = Istoria universală.”

„O poezie nu e o tragedie,
Deși ea ar putea să fie.”

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, vreau ca să se știe!”

Recent, a aflat că, de la atâtea mentosane, a făcut diabet. De atunci nu mai mănâncă de dulce.

După episodul cu diabetul, Mentosană s-a apucat de sport.
Nu orice sport. Sportul pe care îl putea face fără efort: admiratul oamenilor care fac sport.
Spunea tuturor:
– Fiecare are un rol în viață. Unii transpiră, alții observă. Observatorii sunt importanți, că altfel pentru cine transpiră ăia?

Ca să nu rămână dator, s-a implicat și în voluntariat. A organizat prima campanie locală intitulată „Adoptă un gând bun!”.
A ieșit în piață și le-a spus oamenilor:
– Nu vă pot da gânduri bune, că nu am. Dar vă pot arăta cum să trăiți fără ele.

Într-o zi, l-a vizitat un nepot de la oraș, student la psihologie.
– Unchiule, știi că energia negativă se întoarce la tine?
– Să vină! – a zis Mentosană. Să vedem dacă are curaj.

După ce a devenit cunoscut în sat, au început televiziunile locale să-l invite la emisiuni.
La „Dialoguri constructive cu oameni din construcții”, prezentatoarea l-a întrebat:
– Domnule Mentosană, care este secretul succesului dumneavoastră?
– Să nu te abați niciodată de la drumul tău. Chiar dacă mergi greșit, măcar să mergi cu încredere!

Inspirat de celebritate, a decis să-și scrie autobiografia. Cu titlul:
„I, Peppermint – A Destiny I Didn’t Ask For, But I Didn’t Refuse It Either.”

În primul capitol povestea cum a vrut odată să fie minimalist:
– Am decis să tai tot ce e inutil din viață… și am tăiat din bugetul nevestei. De atunci trăiesc minimalist și pe fugă.

La cârciumă, lumea îl asculta cu religiozitate. Odată, cineva l-a întrebat:
– Care-i cea mai mare frică a ta, Mentosană?
– Să nu mă trezesc într-o zi și să descopăr că am fost… normal.

La biserică, preotul l-a certat:
– Fiule, nu poți intra aici cu păcate așa grele!
– Părinte, mă mir! Eu le port greutatea, dumneavoastră doar trebuie să le ascultați!

Apogeul carierei lui a fost când a ținut un discurs la inaugurarea unei stații de autobuz:
– Știu că nu e mult ce s-a făcut, dar tot e bine. Măcar aici poate aștepta omul în mod civilizat… să nu vină autobuzul.

De atunci, oamenii din sat spun că Mentosană nu e un om obișnuit.
E un fenomen.
Fenomenul prin care îți dai seama că viața nu e neapărat grea.
E doar… mentosanică.