PORNOGRAFIA ALIMENTARĂ

La câte păcate avea deja, asta îi mai lipsea românului: pornografia. Și încă la bucate…

Românul idilic (după cum ar zice Bilic), dacă nu ar fi și gurmand, parcă nu ar fi complet ca imagine.

Cred că, la capitolul „pornografie alimentară”, pe locul întâi, în mod tradițional, s-a aflat ardeleanul, urmat de moldovean și apoi de oltean.

„Nu știu dacă arta culinară a devenit brusc pasiunea cea mai cool (sau tasty) a momentului, dar toată lumea iubește pozele cu mâncare; aproape că nu ne mai interesează ce gust are, important este să arate bine în poză.

Pe baza acestui apetit vizual insațiabil al minții noastre, toată lumea se îmbogățește: industria alimentară, restaurantele și alimentația publică, industria farma și chiar și medicii. Oare cât ne va trebui ca să realizăm că această pornografie alimentară ne face rău, ne îndeamnă la consum, acolo unde și așa consumăm prea mult?

Deși iubesc mâncarea, nu pot să nu remarc manipularea vizuală la care asistăm, supraexpunerea simțurilor noastre la stimuli ce se vor delicioși. Se vor, pentru că în realitate poza e mult mai reușită decât produsul, un fel de photoshop alimentar care prelucrează imaginile până devin irezistibile.”

Asta a scris Mihaela Bilic (un renumit doctor și nutriționist) pe rețelele de socializare.

Românul s-a născut poet, dar a murit de toxiinfecție alimentară. Nu din vina poeziei, ci a maionezei.
De la Eminescu la „Chef Escu” au fost doar trei pași: analfabetismul funcțional emergent, super-oferta de produse alimentare și rețelele sociale. Nu mai visăm la idealuri, ci la platinguri cu sos tras la pensulă, sub lumina blândă a unui ring-light de 3.000 de lei.

„Food porn”, zic englezii, și-i drept: niciun alt păcat capital nu se îmbracă atât de elegant într-o friptură. În România, însă, pornografia alimentară e un sport național, o religie cu altar de granit și lumini de neon. Fiecare gurmand are un mic templu pe Instagram, unde sacrifică zilnic câte un burger pentru like-urile zeului Algoritm.

„Pornografia alimentară” (în engleză food porn) este un termen folosit pentru a descrie imagini, videoclipuri sau descrieri de mâncăruri prezentate într-un mod extrem de apetisant și estetic, menite să provoace poftă, dorință sau plăcere vizuală intensă, mai degrabă decât să informeze despre alimentația propriu-zisă.

În sens larg, pornografia alimentară se referă la idealizarea exagerată a mâncării, în care accentul se pune pe aspectul vizual — culori vii, texturi lucioase, porții generoase și perspective tentante — mai degrabă decât pe valoarea nutritivă sau pe contextul real al preparării și consumului. Aceasta poate fi considerată o deviație, o obsesie nesănătoasă pentru imaginea mâncării și o rupere de la realitatea alimentației, prin promovarea consumului excesiv și a unor idealuri nerealiste.

Am ajuns specie omnifotografică: mâncăm doar după ce telefonul își ia cina vizuală. Ne uităm la pozelze cu sarmale cu aceeași intensitate cu care strămoșii se uitau la icoane.

Ardeleanul, acest lent contemplativ al cărnii, face slow-motion la mujdei.
Moldoveanul nu mai zice „Doamne-ajută!”, ci „Tag me!”.
Iar olteanul, viteaz, se duce la luptă pe TikTok cu trei stories și o tigaie încinsă.

Românul de azi, ființă metafizică în esență, s-a predat complet imaginii farfuriei. A înlocuit rugăciunea de dinaintea mesei cu o poză a mâncării, făcută cu telefonul. Își mai dă like-uri doar între înghițituri și își măsoară succesul în numărul de vizualizări ale unui gulaș cu filtru sepia.

Pe vremuri, femeile își făceau selfie cu floarea din păr; acum, bărbații își fac selfie cu ciorba din bol. A evoluat romantismul – de la trandafir la borș.

Ardeleanul, veșnic ponderat (sau ponderal?), dar cu burta călită, a fost pionierul genului: el a înțeles primul că slănina, dacă nu se fotografiază cu duioșie, se pierde în anonimat. Moldoveanul a dus arta mai departe, inventând selfie-ul cu sarmaua în zbor, iar olteanul a descoperit unghiul ideal al mușchiului la grătar, în lumina apusului de pe TikTok.

Industria profită, bineînțeles. Fast-food-ul îți zâmbește fals, medicul îți prescrie diete care costă cât o vacanță în Grecia, iar tu te consolezi cu o poză în care quinoa pare caviar. Photoshop alimentar, zice Bilic, și are dreptate: trăim în epoca în care un covrig are mai multă carismă digitală decât un om.

Industria ne-a prins de gât cu o lingură selfie.
Corporatiștii mestecă PowerPoint-uri, influencerii digeră hashtag-uri.
Farmaciile vând antidot pentru poftă, dar nu și pentru prostie vizuală.
Și-n tot acest carnaval caloric, singurul care râde e frigiderul — un sfânt rece, martir al excesului nostru poetic.

Dar cel mai grav e altceva: ne hrănim din iluzii. Avem subnutriție mentală și obezitate afectivă. Gustul a murit de mult — acum trăim doar în ecografia pixelului apetisant.

Și când te gândești că la român i-au plăcut în mod tradițional femeia rubicondă și leguma sub formă de carne de porc…