Uitare

În praful gros lăsat de timpul mut,

Se contura mumia imperială,

Întinsă-n așternut necunoscut

Privirilor profane de afară.

oOo

S-a scurs o veșnicie, două sunt,

De când privirea ageră ca focul

S-a-ncețoșat în umbră de mormânt,

Lăsând uitării datele și locul.

oOo

Când generații după generații

Trecut-au prin milenii făr’ să știe,

Uitată e istoria de alții,

Uitarea fiind copil de veșnicie.

oOo

Afară-i forfotă, culoare și viață,

Sunt drame, bucurii și rugăminți,

Aici, e un întuneric ce îngheață

Un sarcofag scăpat de suferinți.

oOo

Înveșmântată-i gloria apusă

În timp oprit de bolta unei cripte,

Tăcerea beznei țiuie-n timpane,

Uitarea grea îți scormone în minte.

oOo

Aceasta-i soarta unora ce-n viață

Doresc să construiescă o piramidă,

O luptă inutilă, dar măreață,

I-a transformat în praf pe-o cărămidă.

oOo

Uitarea deci, e tot ce mai rămâne,

Dar e deajuns să-năbușe trecutul,

În care cineva fără de nume

Voise a schimba în Aur, lutul.