I will not surrender until I am done, I'll keep on getting up after each fall, Because in this fight I'm the only one, Because in this life I've gave it all.

I’m a bad man on the wrong side of the pray, I used my evil ways to serve The Greater Good; But, in the brightest hour of my darkest day, Oh Lord, don't let me die misunderstood. Damblarin  

  I met once an howling woman in a bay, She was like howling to the moon; In plain daylight, hourly, day after day, Good God! from morning to the noon.     She was a real psycho badass menace, Loving the beasts that she understand; Could kill you only through her stress, Before you … Continuă să citești Howling Woman

Din aburii-n clocot ai sordidei Krematoria Năvălii în galop cu turbare și-n spume de foc, Knoo’ngak Mogulul Negru, teroarea-n mișcare; Să vâneze cu sete și patimă sufletele paria, Să-i adune pe toți copiii Terrei Nova la un loc, Ca să-i scufunde de vii în Ug’Ra,Veșnica Uitare.    

Era fiu de Anak’chy, Zeu de pe planeta Nubiru, Născut dintr-o harpie bătrână ce nu a fost iubită, Și călărea Leviatanul ce sorbea numai smoală; Avea șaua din cranii și doar în sânge-și lua biru, In loc de inimă avea o gaură ce șuiera știrbită, Iar în urma lui rămânea pământul ars de boală.

  Prin praful stelar stârnit de hoarda demonică Apăru o siluetă-n armură sclipind, ca din neant, Ce purta în mâna dreaptă un paloș de gheață; Era Druidul, Justițiarul Galactic din Quantică, Și avea pe lamă pecetea cu cap de mort de diamant, Care îi dădea puterea să curme orice formă de viață.    

  -Mogulule, eliberează-i pe sărmani! tună Druidul, Nu mi-e frică de tine, de Demiurg, de nimeni și de tot, Strigă Knoo’ngak cu foc, cuprins de grea turbare; -De nu, te vei prăbuși-n mii de bucăți de lut, ca zidul! Fac ce fac că-mi place, că vreau și fiindcă pot, Și nu e chip să mi te împotrivești pe a mea cărare.

    Păcatul lor e mare! Sufletele lor sunt ale mele! lătră Mogulul, -Sunt ființe slabe, biruite de păcat, ce abia stau pe picioare! Eu nu sunt îndurare, nici dragoste, doar justiție de barbar!; -Iar eu voi fi tocmai îndurarea ce ție îți va tempera zelul, Eu sunt a umanoizilor captivi singura speranță de salvare, Deci, vei pieri în flăcările de gheață ale Abisului din Tartar...   Damblarin    

Aici, jos, la noi, în uitata Atlantida, Noi nu cunoaştem zbuciumul sau răul, Nici moartea, frica, robia sau obida, Doar fluidul din liniştea materiei şi hăul.     În lumea vastă, rece, glaciar - abisală, Cu noaptea lichidă şi ermetic infinită, Noi nu avem teamă de viață, de boală, De timp, sau curgerea lui nemărginită. … Continuă să citești Atlantida