RUGĂCIUNEA LUI ŞOVA CĂTRE SENAT

(adaptare dupa 'Rugaciunea unui Dac' de M. Eminescu)   Pe când nu era DNA, nimic vătămător, Nici ANI, nici CODRUŢA, nici dosarele lor, Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna, Nici Beciul Cel Domnesc, unde toţi ajuns-au una, Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată, Erau din vechea gardă, cea bine deghizată, Pe … Continuă să citești RUGĂCIUNEA LUI ŞOVA CĂTRE SENAT

MULTI LEVEL MARKETING

  Sunt sigur că aţi observat că în ultimii ani s-au dezvoltat tot mai multe reţele de tip MLM. Adică, Multi Level Marketing. O reţetă de 'succes' din import, adusă din America. În care nivelurile piramidale concentrează la bază nivelul cel mai scăzut al IQului, urmând ca pe măsură ce urci să întâlneşti un IQ … Continuă să citești MULTI LEVEL MARKETING

CURPIDON ŞI AFRODITA

  Curpidon şi Afrodita s-au întâlnit pentru prima dată la Bac. Atunci când a picat toată generaţia. Şi pentru că nu au luat Bacul, au devenit şi colegi de serviciu. Împărţeau acelaşi trotuar, la acelaşi colţ de stradă marginală a unui Bucureşti periferic. Nu se concurau reciproc, fiindcă fiecare presta pe sexul lui. Adică, Curpidon … Continuă să citești CURPIDON ŞI AFRODITA

CRISLAM 2

  « Cel mai rău ar fi să ni se facă teamă. Tot mai multă teamă. Să ne autocenzurăm. Să nu mai avem curajul să discutăm despre "probleme sensibile". Să existe subiecte tabu…să ne lăsăm cuprinși de frică, să ne schimbăm stilul de viață și să cedăm în fața fanaticilor. Au fost opinii de genul … Continuă să citești CRISLAM 2

LAPTELE DE CUC

Dacă veţi căuta noţiunea într-un DEX, veţi fi informaţi că expresia 'lapte de cuc' se traduce ca = expr. raritate, lucru foarte greu de obținut; obiect fantezist al capriciilor cuiva. Eu zic că această variantă aparţine constipaţilor din mediul academic. În realitate, laptele de cuc conţine mult mai multă proteină decât sunt dispuşi ei să admită. … Continuă să citești LAPTELE DE CUC

SĂ NU UIŢI DARIE !

Acestea au fost ultimele cuvinte pe care Darie le-a auzit de la taică-so, care a murit la naşterea lui. În momentul naşterii Darie era atât de sărac încât a ieşit desculţ şi atât de slab pregătit încât era analfabet notoriu. Dar nu atât de prost încât să nu fure ceasul de la mâna neatentă a … Continuă să citești SĂ NU UIŢI DARIE !

CRISLAM

Am crescut sub tirania comunistă. Deci refuz să trăiesc sub tirania islamistă, mai exact, a extremismului islamist, în plin Occident. Ceea ce mă sperie cu adevărat este faptul că în decursul ultimilor ani tot mai multe publicaţii occidentale au ales calea minimei rezistenţe, autocenzurându-se vizavi de orice subiect ce lua în analiză relaţia islam versus … Continuă să citești CRISLAM

POMANA PORCULUI

  Cică a fost odată ca niciodată, un porc. De multă lume adulat dar pe măsură contestat. Care trăia-n coteţul ţării poziţionat destul de bine, Chiar dacă guiţa politic ca un godac, din plagiat. Trăia vremelnic răsfăţat, precum un tată de albine Rămas fără de genitale, după ce mătcile îl storc.     Şi şi-a … Continuă să citești POMANA PORCULUI

ROMÂNII VECHI ŞI NOI

În calitate de deformator de opinie m-am trezit iarăşi năpădit de un set de gânduri necurăţate, pe care tre să le eliberez, că altfel îmi puşcă vreun muc de pe creier. Nu că societatea românească nu ar fi divizată deja, dar vreau să o mai înfeliez şi eu, în românii vechi şi noi (ăştialalţi). Aşa, … Continuă să citești ROMÂNII VECHI ŞI NOI

CRUCEA FANARIOTĂ

        Stimaţi cititori, mă aflu încă în stadiul de lăuză produs de explozia nucleară a ‘revoluţiei votului’, revoluţie inspirată de diaspora românească şi preluată de societatea civilă din ţară. Acest moment istoric a pălit cu ghioaga creştetul tuturor. Cu consecinţe diferite pentru fiecare dintre noi. A pus punct unei epoci şi unui … Continuă să citești CRUCEA FANARIOTĂ