EPIC FURY

Nervi, frustrare, îmbulzeală, călcat pe bătături și înjurături românești picante pe aeroportul din Dubai. Cauza efervescenței? Focurile de artificii lansate de Iran peste cerul diafan al Golfului Persic.

Turiștii români au găsit motive să se plângă de propriul guvern și în Emiratele Arabe Unite. Mi se pare corect. Suntem latini și mai suntem și balcanici pe deasupra. Ne sare muștarul rapid, ne aprindem din scânteie, se umflă orzul în noi, ne ambalăm ca motoreta Mobra-n pantă, considerăm că ni se cuvine chiar și când nu se cade.

Și, se știe, guvernul României, mai nou, doar ia, nu mai și dă.

Păi, ia auziți tupeu pe capul guvernului: plec în Dubai ca turistă și îmi plătesc drumul dus și sejurul singură, din banii mei. Da? Da! Și ce face guvernul când trebuie să mă repatrieze din concediu? Îmi ia bani pe bilet! De-a dreptul inuman. De-a dreptul barbar. Aproape medieval. Unde sunt drepturile fundamentale ale omului în șlapi? Unde e articolul care spune clar: „Cetățeanul are dreptul la evacuare de lux atunci când contextul regional îi afectează bronzul uniform”? Unde? Ce face ambasada? Zice că mă poate ajuta cu o terapie la telefon, dacă am nevoie. Că-n rest, guvernul n-are bani, iar ambasada n-are personal suficient ca să-i servească pe toți hoții de buzunare și fetițele vesele care mișună prin Dubai… Adică eu sunt blocată pe aeroport și ei îmi spun să respir adânc. Să inspir pace, să expir conflict. Superb. Dacă mai stau puțin, poate termin eu tot Orientul Mijlociu…

Păi, l-am întrebat pe consul cum aș putea să-mi fac concediul în Dubai, când am plecat din țară cu doar 50 de euro în buzunar? Cum? Dacă nu mă rezem ba-ntr-un portofel, ba-n altul? Că am lucrat în administrație, în ăia zece la sută pe care i-au disponibilizat… El n-a simțit pe pielea lui gustul amar al șomajului cu aromă de Șeherezada. Ce știe el?

Cică n-au personal suficient. Normal că n-au! Cum să facă față unui val de turiști care au plecat cu 50 de euro în buzunar și cu convingerea fermă că „se descurcă ei”? Românul n-are bani, dar are încredere. În el. În karma. În portofelele altora. Asta înseamnă descurcăreală balcanică aplicată. Că doar nu m-am dus în Dubai pentru instabilitate regională. M-am dus pentru stabilitate financiară…

Ca să nu zică lumea că-s răsuflata familiei. Că am ajuns fără un horoscop în viață… Că doar n-o să trăiesc toată viața ca sărăntoaca, pentru ca să pot strânge bani de lăutari pentru propria înmormântare… Eu investesc pe datorie. Asta fac. Trăiesc anticipat. Consum viitorul cu cardul altcuiva. Nu ca ăștia prudenți, care pun bani deoparte și-și fac concediul la Eforie, cu umbrelă personală și ciorbă la pachet… Doamne ferește! Eu trăiesc aspirational. Investesc în aparență. Consum viitorul preventiv. Dacă tot n-am stabilitate financiară, măcar să am instabilitate exotică. Nu austeră ca Bolojan și coaliția. Zici că sunt cucul și pupăza în „Ansamblul Ciocârlia”…

Și acum, când s-a închis aeroportul din cauza unei mici tensiuni regionale cu potențial exploziv, eu ce să fac? Să înțeleg geopolitica? Să citesc despre echilibrul de putere? Nu, domnule! Eu am venit pentru șezlong, nu pentru analiză strategică. Războaiele să aibă bunul-simț să izbucnească în extrasezon. Eu vreau soluții! Vreau să se oprească războaiele cât îmi ține mie sejurul. Să se dea decret internațional: „Pe durata vacanței românului, liniște și pace globală!”

Dacă tot sunt cetățean european, vreau soluții europene: avion dedicat, aer condiționat optim, gustare inclusă și poate un voucher pentru disconfort emoțional. Că m-a afectat profund această lipsă de coordonare internațională cu agenda mea personală.

Dar știți ce e cu adevărat dramatic? Că, dacă ne întoarcem pe banii noștri, n-o să mai avem pe cine da vina. Și fără vinovat, românul e dezorientat. E ca mall-ul fără reduceri. Ca nunta fără sarmale. Ca scandalul fără live pe Facebook.

Dar las’ că ne descurcăm noi. Suntem popor inventiv. Dacă nu ne repatriază guvernul, ne repatriem singuri, în rate. Important e să avem pe cine da vina. Că fără vinovat, parcă nici vacanța nu mai are gust.