TENERIFE

Să fiu al naibii dacă știu încotro să o mai apuc ! Către Palma de Mallorca ? Sau spre Tenerife ? Nu Palma. Că eu sunt alergic la palme…Deci, Tenerife, tăbărâm ! Să nu faci figuri, că poate ți-o și furi…

Palma de Mallorca se află în Mediterana. Dar Tenerife se află în Atlantic. Însă tot climă mediteraneană se zice că are. Interesant. Și derutant în același timp.

Agențiile de turism s-au emancipat. Îți oferă ‘All inclusive’. Acum vin după tine acasă și te iau cu ambulanța, că asta are prioritate în trafic. Dacă nenea șoferul apasă și pe Nino-Nino, se dau toți la o parte și te lasă la poarta avionului. Unde toate stewardesele îți zâmbesc de parcă ai fi Brad Pitt.

Apoi te pliază într-un scaun mic și înghesuit, cu spațiu insuficient pentru rotulele tale. Și așa rămâi. Mumie. Pentru câteva ore bune. Dacă este ‘All inclusive’ nu înseamnă că te plimbă la destinație cu Air Force One. Noroc că pe traseu, stewardesele apar pe culoar pe rând și prin mișcările specifice de Pilates, îți explică cum să-ți tragi masca pe fățău. Pentru cazul în care avionul se prăbușește în ocean și ajunge sub nivelul apei.

Ajuns pe aeroportul destinație, echipajul de descarcerare te dezlipește din fotoliu cu ranga. Apoi te îndreaptă cu barosul (ca să încapi pe spațiul îngust de la ieșirea din avion). Nu poți decât să speri că bagajele tale au optat pentru aceeași destinație ca și tine.

Odată coborât iei contact pentru prima oară cu aglomerația și vânzoleala specifice vârfului de sezon dintr-o destinație turistică cunoscută.

La hotel, forfotă, coadă la recepție. Ajungi în apartament. Intri. Îți place ce vezi. Ești scos imediat de personalul hotelului, afară. Ai intrat din greșeală la alt număr. Ești condus politicos spre apartamentul pe care l-ai plătit ‘All inclusive’. Intri. Nu e ca celălalt…
– E mai frumos celălalt, doamnă !
– Da, dar prețul face diferența !…

Ăștia au pus micul dejun la ora la care au vrut ei, nu la care vrei tu să te trezești. Dacă vrei să-ți bei măslina și cafeaua, pui ceasul deșteptător să te facă mai deștept.

Apoi, la plajă ! Ce plajă dom’le ? Aia era parcare de biciclete. Era plin nisipu de buci întoarse în sus, de nici nu știai între care dintre ele să îți parchezi bicicleta…

– Gicule, nu te mai holba la bucile focilor ăstora că mi-e teamă că o să rămâi cu strabism ! Mai bine o stâncă, o vâslă, un val…că e mai sănătoase !

– Păi eu ce am zis ? Da nu m-ascultă nimeni…În plus, ce mă făceam dacă mă bronzam cu ceas ?

– Îți tatuai o pendulă la partea nebronzată și cine mai era ca tine ?!

Ce să mai…Ai vrut ‘All inclusive’, asta ai ! Inclusiv nevasta și copiii ajunși adulți cu mofturi și fițe. Așa că ne-am branșat la un Jeep închiriat cu tracțiune inclusă și împincțiune voluntară, la deal și pe nisip.

Insula este franjurată de-a lugul coastei de autostradă. Șoselele secundare sunt ca și noi. Iar noi suntem…La nivel de drumuri comunale mergi jumătate ieșit de pe carosabil, ca să poți trece unul pe lângă altul, de la traficul aglomerat.

Dar odată ajunși pe platou jurai că ești pe Marte. Fără costum de scafandru și fără Mat Damon pe post de marțian. Numai că e un fel de Marte cam aglomerat. Plin de ruși, chinezi, indieni și alții…

– Hire-ați ai dracu de urâți, că nu mai are omu loc pe planetă de voi !…

– Gicule, nu te zburli ca țânțarul Anofel, că joci în deplasare și ești și în șlapi. Poate mai iei și un plici peste trompă…(m-a apostrofat nevasta).

– Tată, la ce oră se servește prânzul ?
– Băăă ! L-am plătit ? L-am plătit ! Deci, cuplați stresu și fuga înapoi la prânz. Nu mă interesează în ce budă o să-l livrați după. Dar mai întâi tre să treacă prin noi. Clar ?

Am găsit hotelul. Dar n-am găsit parcarea. Goală. Așa că am legat Jeepanu cu lanțul de bicicletă de un stâlp și am fugit cu limba scoasă să nu închidă ăia crâșma. ‘All inclusive’ ? ‘All inclusive’ !

Am luat un prânz frugal, din fructe de mare, după care râgâiai a pește. Cu toată alergătura de după micul dejun și acum, cu o bilă leneșă după prânz, au început să-mi flambeze ambele două pleoape. Gâtul mi s-a înmuiat ca lumânarea la căldură. Parcă aș fi simulat un sforăit discret, pe undeva, pe la umbră…Da ce vorbești dom’le ?…Vise taică, vise ! Aveam atâtea minunății care ne așteptau, de parcă ne cunoșteau de o eternitate, încât a trebuit să eliberez frâna de mână și să pun șatra în mișcare. Unde ? Habar nu aveam. Undeva unde să aibă lumea impresia că s-a meritat…

Și așa am ținut-o în fiecare zi. De parcă eram pe frontu din Ucraina, nu în concediu.

Într-una din zile mă trimite nevasta să întreb ceva la recepția hotelului. Când am văzut-o pe mulatra aia creață, de la recepție, ce aducea a Naomi Campbell, i-am zis:

– Honey, mă găsești lângă bazin, you know what I mean ? Și am ventilat din pleoapă a șmecher de Buftea.
A făcut aia o moacă, de parcă dăduse peste cap o halbă cu moare de varză. Mi-am și zis: ‘Ce înseamnă dom’le să nu ști româna ! Poți înțelege turiștii greșit’…

M-am așezat tiptil pe șezlong, în mijlocul familiei, care sforăia pe trei voci, sub umbrele, pe malul piscinei. Am profitat de momentul de calm de dinaintea furtunii și am început să număr pe degete câte zile de calvar mai rămăseseră din concediul ăsta. Am descoperit cu surprindere că începuse să mi se facă dor de servici. Eram mai relaxat la servici decât în concediu. Și când mă gândesc cât de disperat am fost să plec în concediu.

Nooo, că anu viitor știu unde o să mergem. În reclamele turistice, agențiile prezintă Palma de Mallorca ca un paradis care te ține pe palme. Sau, te ține numai în palme ? Că nu prea am înțeles bine…Dar de abia aștept să descopăr. Anul viitor.